CHIȘINĂU, 9 iul - Sputnik. Valeriu Căldăraru susține că niciun partid politic nu a inclus în programul său electoral soluționarea problemelor cu care se confruntă romii din țara noastră.
„Vă îndemn să boicotați alegerile parlamentare din data de 11 și să nu participați la vot niciunul, ca să știe candidații la funcția de deputați ce înseamnă când nu participă la vot peste 100.000 de mii de persoane”, a scris activistul rom pe pagina sa de Facebook.
El se arată nemulțumit și de faptul că niciun partid politic nu a inclus pe lista electorală persoane de etnie romă în primele poziții, pentru a crește șansele lor de a trece în viitorul parlament.
Amintim că duminică, 11 iulie, au loc alegerile parlamentare anticipate. Oamenii sunt așteptați la urnele de vot pentru a-și alege deputații care îi vor reprezenta în noul Parlament. 20 de partide, două blocuri electorale și un candidat independent tind să ajungă în viitorul legislativ.
Comisia Electorală Centrală atenționează că astăzi, 9 iulie, este ultima zi în care se mai poate face agitație electorală.
"Agitația electorală este strict interzisă în ziua alegerilor și cea precedentă ei. În aceste zile nu este permisă nici apariţia candidaţilor în alegeri la emisiuni televizate sau radiofonice", se menționează într-un comunicat emis de CEC.
Agitația electorale în zilele indicate se sancționează prin lege. Astfel, persoanele fizice care vor comite astfel de încălcări vor primi amenzi de până la 1 500 de lei, iar cei cu funcții de răspundere sau concurenții electorali vor fi sancționați cu amenzi de până la 2500 de lei.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova