Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Maia Sandu își demolează propriul piedestal - Iată ce face în raioane

Maia Sandu a compromis campania de luptă împotriva corupție, anunțată chiar de ea, fără ca măcar să fi reușit să o înceapă.
Sputnik
Vizitele pe care ea le întreprinde aproape zilnic în teritoriu, întâlnirile cu oamenii simpli, dar și cu reprezentanții administrației locale de nivelurile unu și doi, cu tot felul de funcționari, oameni de afaceri, agricultori este, cu adevărat, o campanie, dar nu de luptă împotriva corupției, ci una electorală, de promovare a propriului ei partid - PAS. Este un lucru evident.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat o nouă vizită de lucru în raionul Anenii Noi
Asta înseamnă că Maia Sandu, cea care a ajuns președinte dat fiind că a promis că va stârpi corupția, pășește și ea în rândurile celor corupți. Fără exagerare! Căci cum altfel poate fi numit faptul că, în plină campanie electorală, șeful statului, folosind resursele și pârghiile de care dispune în calitate de președinte al țării, are întâlniri aproape zilnice cu alegătorii, întâlniri la care îi albește pe cei de la PAS și îi bestializează pe adversarii politici ai acestora. Asta nu e corupție politică?
Deci, Maia Sandu luptă să obține toată puterea în stat pentru ca să poată să lupte cu corupția, dar ea însăși recurge la metode corupte în această luptă pentru putere.
Republica Moldova
Un alt Filat - primul "mare corupt" doborât de Maia Sandu
Pentru conformitate voi cita o afirmație de-a ei făcută la una dintre recentele "vizite de lucru" în raionul Anenii Noi, acolo unde ea, după cum ne informează Secția Comunicare cu Mass-Media a Aparatului Președintelui Republicii Moldova, "a discutat cu primari, antreprenori, medici și directori de școli și grădinițe despre acțiunile pe care trebuie să le întreprindem pentru a îmbunătăți situația din țară și din fiecare domeniu". Iată ce au scris cei din Aparatul Președintelui: "Șefa statului a menționat că sunt multe de făcut și că oamenii de la Anenii Noi înțeleg că, pentru a reuși, trebuie de muncit cu dedicație și de adus în fruntea instituțiilor statului oameni competenți și onești. „Depinde de noi să avem și un Parlament și Guvern din oameni integri și profesioniști, care să țină cont de nevoile cetățenilor și să muncească pentru binele lor. Pentru aceasta, la 11 iulie, să ieșim la vot și să votăm astfel de oameni!”, a subliniat doamna Maia Sandu".
Republica Moldova
Se întoarce roata: Maia Sandu, acuzată grav de magistrații din România!
Și acesta nu este sigurul caz. Astfel de vizite au loc, așa cum am spus mai sus, aproape zilnic.  
În concluzie: scopul Maiei Sandu nu este lupta cu corupția, ci acapararea puterii, acapararea întregii puteri în Republica Moldova. Acest lucru este pe care să se realizeze: la alegerile din 11 iulie PAS va acumula cele mai multe voturi și, cel mai probabil, va fi parte, alături de deputații din partidul lui Usatîi, la viitoare guvernare. Dar ce va urma după asta? Va urma punerea în practică a promisiunilor făcute privind revigorarea agriculturii, a industriei, a infrastructurii, a medicinii, a domeniului social, de protecție a mediului? Mie tare mi-e teamă că asta nu se va întâmpla. După lupta pentru preluarea puterii va urma lupta pentru menținerea puterii. Și tot așa…
 Opinia autorului nu corespunde în mod neapărat cu cea a redacției.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova