În cadrul emisiunii "ATITUDINI", analistul politic Roman Mihăeș și-a exprimat îngrijorarea că atât criza politică, cât și cea economică, nu vo9r fi soluționate după alegerile din data de 11 iulie. Unica soluție pentru a ieși din impas este instalarea unui Guvern tehnocrat, cu oameni care nu vor fi aleși după criterii politice.
"Nu avem nevoie de guverne politice. De altfel va fi o catastrofă. Va începe din nou împărțirea funcțiilor după criterii politice – aceste ministere sunt ale mele, celelalte ale tale ș.a. Atâta timp cât la conducere nu vor fi oameni profesioniști în domeniu, nimic nu se va schimba. Republica Moldova are nevoie de oameni credibili, care să facă reforme adevărate, și nu politizate", a declarat pentru Sputnik Moldova Roman Mihăeș.
Precizăm că 22 de formațiuni politice și un candidat independent vor participa la alegerile parlamentare din 11 iulie 2021. Sondajele realizate în ultimele luni arată că doar 3 sau 4 partide vor intra în Parlament și că vor fi nevoite să coopereze, deoarece niciunul nu va obține majoritate parlamentară.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova