Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Ziua Mondială Olimpică: Cum va fi marcată la Chișinău

Ziua Mondială Olimpică, instituită în cinstea renașterii mișcării olimpice, este marcată anual în multe țări ale lumii, începând cu anul 1948.
Sputnik
În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", președintele Comitetului Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova, Nicolae Juravschi, a venit cu un mesaj de felicitare pentru sportivi și pentru toți locuitorii țării noastre de Ziua Mondială Olimpică.
"Ziua Olimpică este o sărbătoare importantă pentru toți sportivii de performanță, dar și pentru întreaga societate. Este un prilej de a lansa îndemnul la mișcare și la un mod de viață sănătos, pentru că acum, mai mult decât oricând, realizăm cât de important este rolul sportului pentru sănătatea omului", a declarat Nicolae Juravschi.
Mai mult, potrivit sportivului de performanță, sărbătoarea din acest an are o semnificație deosebită, întrucât în câteva zile vor începe Jocurile Olimpice de la Tokyo, care urmau să se desfășoare în 2020, dar au fost amânate până în 2021 din cauza COVID-19. 
Societate
Guvernul va oferi premii de milioane pentru sportivii participanți la Jocurile Olimpice  
De obicei, de Ziua Mondială Olimpică, se desfășurau o serie de evenimente sportive în Capitală. În acest an, activitățile vor fi ceva mai modeste.
"Din cauza situației epidemiologice vom organiza la ora 18:00 un mic eveniment sportiv în Parcul Central din Chișinău, acolo unde vor fi prezenți sportivii care ne vor prezenta țara la Tokyo și vom arăta noul echipament sportiv. Așteptăm toți doritorii care doresc să ne susțină în aceste momente importante", a menționat Juravschi.
Ziua Olimpică, marcată anual pe 23 iunie, a fost instituită de către Comitetul Internațional Olimpic în ianuarie 1948, în cinstea zilei renașterii Jocurilor Olimpice din 1894. 
Echipa Olimpică Națională a Republicii Moldova a participat în premieră la Olimpiada de iarnă din Lillehammer din 1994. La Jocurile Olimpice de vară din 1992, sportivii moldoveni au făcut parte dintr-o echipă comună a CSI, obținând medalii de aur, argint și bronz.
Comitetul Național Olimpic al Republicii Moldova a fost fondat în anul 1991 și a fost recunoscut de Comitetul Internațional Olimpic în 1993.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova