Nimfele periodice de cicada de șaptesprezece ani din estul Americii de Nord apar între sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii iunie pentru a se împerechea, producând un zgomot de până la 110 decibeli.
Cicadele sunt niște insecte care seamănă cu lăcustele și trăiesc pe toate continentele, cu excepția Antarcticii. Specia Cicada septemdecim, întâlnită în nord-estul Americii, i-a fascinat pe biologi multă vreme.
Milioane de cicade din această specie apar brusc în timpul primăverii pentru doar câteva săptămâni. În scurtul timp petrecut la lumina soarelui, insectele năpârlesc, cântă asurzitor, zboară, se reproduc, iar apoi mor. În mod bizar, generația următoare apare 13 sau 17 ani mai târziu, în funcție de specie. Dar ce se întâmplă cu insectele în tot acest timp?
Potrivit unui articol din revista Nature, ciclul de viață complex al acestor cicade „i-a pus în încurcătură pe oamenii de știință timp de secole. . . . Chiar și în prezent, entomologii încearcă să înțeleagă cum au evoluat ciclurile de viață bizare ale cicadelor”. Acesta reprezintă un mister nemaiîntâlnit în regnul animal.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova