Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Ultima oră: 26 de moldoveni blocați în Nepal

Mai mulți moldoveni cer ajutorul autorităților din Republica Moldova pentru a ajunge în țară. Aceștia sunt în Republica Federală Democratică Nepal.
Sputnik

CHIȘINĂU, 13 mai - Sputnik. Mai mulți moldoveni sunt blocați în Republica Federală Democratică Nepal, cel puțin până la data de 31 mai, data până la care în statul respectiv au fost suspendate toate zborurile internaționale. Măsura a fost luată pe plan intern în Nepal din cauza răspândirii COVID-19 în această țară.

Mărturii cutremurătoare ale unei moldovence din Israel: Ne ascundem în buncăre

În context, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene au fost contactați de un grup de 26 de cetățeni ai Republicii Moldova, care se află în Nepal. Aceștia au cerut ajutorul autorităților pentru a putea ajunge în Republica Moldova. 

„Ministerul evaluează diferite posibilități de evacuare a cetățenilor Republicii Moldova aflați în Nepal și întoarcere a acestora în țară, menținând, totodată, comunicarea directă cu aceștia. MAEIE monitorizează informațiile privind noile restricții aplicate în alte state, precum și are activat Centrul de Apel la care cetățenii pot semnala ministerului informații despre alți cetățeni aflați în situații dificile, la numărul de telefon: +373 22 788 722”, este precizat în informarea de presă a instituției.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene recomandă tuturor cetățenilor să verifice actualizarea alertelor de călătorie din statele în care urmează să călătorească.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova