BUCUREŞTI, 9 mai – Sputnik, Doina Crainic. Fiind un sceptic privind criptomoneda, Andrew Bailey a fost întrebat, la o conferință de presă, ce părere are despre valoarea în creștere a criptomonedelor. „Nu au nicio valoare intrinsecă. Nu înseamnă că oamenii nu le acordă valoare, deoarece pot avea o valoare extrinsecă. Dar nu au nicio valoare intrinsecă”, a spus directorul Băncii Angliei, citat de CNBC.
Comentariile lui Bailey vin în urma unui avertisment similar din partea Autorității de Conduită Financiară (FCA) din Marea Britanie, care a declarat în ianuarie că „investirea în active cripto sau investițiile și împrumuturile asociate acestora implică, în general, asumarea unor riscuri foarte mari privind banii investitorilor”.
„În cazul în care consumatorii investesc în aceste tipuri de produse, ar trebui să fie pregătiți să-și piardă toți banii”, a adăugat organul de supraveghere a serviciilor financiare, potrivit RT.
În acelaşi timp, luna trecută, Banca Angliei a declarat că va colabora cu Trezoreria Regatului Unit pentru a explora ideea utilizării de monede digitale ale băncii centrale (CBDC-urile). Se urmăreşte analizarea cazurilor de utilizare, a oportunităților și riscurilor unei potențiale lire digitale.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova