CHIȘINĂU, 5 mai - Sputnik. Legea cu privire la plafonarea prețurilor la produsele petroliere a fost promulgată astăzi, 5 mai, de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
„Legea venită de la Parlament este una slabă, aceasta conține prevederi confuze, probabil introduse acolo intenționat de anumiți deputați, dar am decis că e mai bine să o semnez așa cum este și să venim cu redactări imediat după alegeri. Următorul Parlament va trebui să îmbunătățească această lege și, împreună cu Guvernul, să facă ordine în domeniu. În special, voi recomanda deputaților să modifice prevederile care se referă la modul de plafonare a prețurilor la gaz lichefiat, să racordeze legea la standardele de calitate, să corecteze formula utilizată în lege, în care se face confuzie între volum și masă”, scrie Maia Sandu.
Precizăm, în timp ce pe piețele mondiale costul unui baril de petrol scad în mod constant, în țara noastră prețurile la produsele petroliere au crescut considerabil. Timp de mai bine de o lună, prețul la carburanți a crescut de patru ori. Reprezentanții Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE) au declarat că reglementarea prețurilor la carburanți este prerogativa Consiliului Concurenței, iar cei de la Consiliu, la rândul lor, au menționat că totuși ANRE-ul este responsabil de prețurile la combustibil.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova