Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Mii de sesizări la Poliție de sărbători: Ce au descoperit oamenii legii

Peste trei mii de polițiști au asigurat ordinea publică în cele trei zile de sărbătoare. Iată ce încălcări au înregistrat.
Sputnik

CHIȘINĂU, 4 mai - Sputnik. Mai multe cazuri de furt din locuințe, răpiri de transport, huliganism, violență în familie au fost înregistrate în perioada 1-3 mai pe teritoriul Republicii Moldova.

Au vrut să scape de carantină, dar acum riscă închisoare până la doi ani

Poliția informează că au fost recepționate 2 888 de apeluri de urgență, zilnic intervenindu-se la circa 960 de sesizări. Polițiștii prezenți la datorie au inițiat procese penale pe două cazuri de vătămări corporale medii, unsprezece furturi din locuințe, patru răpiri de transport, cinci cazuri de violență în familie și trei cazuri de huliganism.

Totodată, au fost elucidate și documentate 67 de cazuri de conducere a unității de transport în stare de ebrietate. De asemenea, poliția a înregistrat 136 de încălcări ale măsurilor de sănătatea publică. Acestea se referă în special la admiterea unui număr mare de persoane în biserici, atât în timpul slujbelor religioase, cât și în timpul sfințirii bucatelor pascale.

În perioada 1-3 mai curent, circa trei mii de polițiști, carabinieri și cursanți ai Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI s-au aflat la datorie pentru menținerea ordinii și siguranței publice, atât în preajma lăcașurilor de cult, cât și în zonele cu un flux mare de persoane.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova