Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Sandu: Datorită presei se pune presiune pe autorități și se schimbă destine

Președintele țării, Maia Sandu, a transmis un mesaj de Ziua Mondială a Libertății Presei. Șeful statului a precizat că, pe timp de pandemie, informarea obiectivă și corectă devine cu atât mai importantă, cu cât înseamnă sănătate și vieți salvate.
Sputnik

CHIȘINĂU, 3 mai – Sputnik. Într-o postare pe Facebook, președintele țării, Maia Sandu, a mulțumit jurnaliștilor și instituțiilor mass-media care îi ajută pe oameni să se informeze din surse obiective.

Ziua libertății presei: Mesaj pentru jurnaliști de la Aureliu Ciocoi
"Presa liberă este o valoare fundamentală pentru o societate care se vrea dreaptă și deschisă, construită pe principiile democrației și ale legalității. Aceasta este societatea pe care ne-o dorim cu toții și mă bucur că în țara noastră, în pofida tuturor impedimentelor, există multe instituții media atașate acestor valori. Datorită lor se pune presiune pe autorități și se schimbă destine - și asta înseamnă să fii, cu adevărat, Puterea a patra", a subliniat Sandu.

Șeful statului a mai precizat că rolul mass-media este de a informa obiectiv și corect despre lucrurile ce se întâmplă în jur și care sunt importante pentru oameni, întrucât în baza acestor informații iau decizii importante pentru ei.

"Astăzi, pe timp de pandemie, informarea obiectivă și corectă devine cu atât mai importantă, cu cât înseamnă sănătate și vieți salvate", a mai spus președintele. 

Maia Sandu a reiterat că misiunea autorităților este să garanteze libertatea instituțiilor media, condiții echitabile pentru lansarea și funcționarea lor, inclusiv din perspectiva economică, să asigure transparența instituțională și accesul la informație, să protejeze și să consolideze drepturile jurnaliștilor, astfel încât niciun jurnalist din țară să nu se teamă că va fi persecutat pentru cuvântul scris.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova