Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Câte persoane s-au vaccinat deja în Moldova: Datele oficiale ale Ministerului Sănătății

Peste 147 de mii de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19. Totodată, peste 17 mii de persoane au primit deja și cea de-a doua doza a serului.
Sputnik

CHIȘINĂU, 2 mai - Sputnik. Datele Ministerului Sănătății arată că, până în prezent, 147 315 persoane s-au imunizat împotriva noului virus. Totodată, 17 097 dintre aceștia au fost deja la rapel. Conform informațiilor oficiale, 51 de persoane au avut reacții adverse moderate, iar 1 153 - o formă ușoară.

Vaccin anti-COVID: Cum este păstrat serul în Moldova

În Capitală s-a vaccinat cei mai mulți oameni. Astfel, 42 650 de persoane au primit serul. La Bălți - 5 830, Orhei - 4 350, regiunea transnistreană - 3 910, Cahul 3 590, Ungheni - 3 550. Harta imunizării arată că la polul opus este UTA Găgăuzia, unde s-au vaccinat doar 34 de persoane. 

Mai multe informații despre alte raioane și rata de vaccinare vedeți în link-ul atașat

Amintim că în țară campania de imunizare împotriva COVID-19 a început în data de 2 martie.

Precizăm că pe 30 aprilie, cel de-al doilea lot cu vaccin „Sputnik V” a ajuns în Moldova. Totodată, în data de 24 aprilie Republica Moldova a recepționat primul lot de vaccin din Federația Rusă. Este vorba de 71 de mii de doze de vaccin oferite cu titlu de donație. Vaccinul "Sputnik V" a fost adus cu o aeronavă specială a Ministerului Situațiilor Excepționale al Federației Ruse.

Pe 27 aprilie, Ministerul Sănătății a anunțat că un lot impunător de vaccin anti-COVID a ajuns în Republica Moldova. Lotul conține 150 de mii de doze de vaccin oferite de autoritățile chineze cu titlu gratuit și 100 de mii de doze procurate din fonduri bugetare ale Republicii Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova