Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Ce spun socialiștii despre alegerile anticipate: Când ar putea fi organizate

Alegerile anticipate pot fi amânate până în toamnă, atunci când vor fi imunizați mai mulți cetățeni împotriva noului coronavirus. De această părere sunt deputații PSRM, care susțin că în prezent toate acțiunile trebuie să fie concentrate pe campania de vaccinare. 
Sputnik

CHIȘINĂU, 19 apr - Sputnik. Nu este cazul să fie grăbite alegerile anticipate, în situația în care este necesar ca tot mai mulți oameni să fie vaccinați, astfel ca să fie protejați de o eventuală îmbolnăvire sau de o formă gravă a COVID-19.

România a donat Moldovei încă un lot de vaccin AstraZeneca

De această părere sunt deputații socialiști, care au ieșit într-un briefing în care au menționat că toate acțiunile politicienilor trebuie să fie acum concentrate pe imunizarea cetățenilor. 

Potrivit deputatului Alla Darovannaia, în prezent, în țară sunt disponibile 292 970 de doze de vaccin, iar până la sfârșitul lunii mai, suntem în așteptarea a încă 533 020 de doze. Totodată, deputatul a precizat că statul va putea procura peste două milioane de doze de ser la un preț preferențial. În acest context, Alla Darovannaia a precizat că alegerile parlamentare anticipate pot să mai aștepte până la toamnă. 

„Alegerile anticipate pentru care pledează foarte mult președintele țării, cu succes, pot fi transferate pentru toamnă, atunci când, la sigur, dacă noi toți ne facem treaba, o să avem vaccinați 300 - 500 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova. Dacă avem vaccin, trebuie să organizăm procesul de vaccinare”, a menționat deputatul PSRM Alla Darovannaia.

Deputatul a mai menționat că până acum au fost vaccinați 60 la sută dintre lucrătorii medicali și peste 24% de cadre didactice. 

„Vaccinarea lucrătorilor din domeniul medical a condus la aceea că rata de îmbolnăvire a scăzut foarte mult și în statistici deja vedem că s-au îmbolnăvit din domeniul medical doar câteva persoane. Deci, vaccinarea este foarte eficientă și este foarte benefică pentru a nu răspândi virusul”, a precizat deputatul Alla Darovannaia. 

Vladimir Odnostalco a îndemnat politicienii să lase la o parte toate neînțelegerile și să lucreze de comun acord pentru ca moldovenii să poată beneficia cât mai curând de dozele necesare de vaccin.

Ministerul Sănătății: Moldova ar putea cumpăra 700 000 de doze de vaccin ”Sputnik V”

„Dragi colegi și politicieni, acum trebuie să informăm populația despre necesitatea de a ne imuniza, nu trebuie acum să facem agitație electorală în prag de alegeri anticipate, nu trebuie să ne preocupăm acum de cine este mai bun și cine e mai rău, ci să informăm populația”, a precizat deputatul socialist Vladimir Odnostalco. 

Spre finalul briefing-ului, Alla Darovannaia a declarat că în această săptămâna ar urma să ajungă dozele de vaccin ”Sputnik V”, care sunt oferite gratuit de către Federația Rusă. 

Precizăm că Federația Rusă a anunțat că este disponibilă să livreze țării noastre, sub formă de ajutor umanitar, 182 de mii de doze de vaccin ”Sputnik V”, dintre care 62 de mii de doze vor fi repartizate în regiunea transnistreană. Totodată, vineri, 16 aprilie, Comitetul național de coordonare a imunizării împotriva COVID-19 a decis să solicite oferta comercială pentru achiziționarea a 700.000 de doze de Sputnik V.

Amintim că lotul de 132 de mii de doze de vaccin Vaxzevria (anterior cunoscut ca AstraZeneca) din partea României a ajuns sâmbătă în Republica Moldova. Tot sâmbătă, 17 aprilie, țara noastră a a primit 48 de mii de doze de vaccin Vaxzevria prin intermediul platformei COVAX.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova