CHIȘINĂU, 15 apr - Sputnik. Aureliu Ciocoi a remarcat că în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei pentru Situații Excepționale că nu au fost introduse restricții pentru cetățeni. În schimb, unele companii vor trebui să se conformeze unor noi decizii.
„Pe perioada stării de urgență nu pot fi sechestrate, urmărite bunuri de uz personal sau casnic, inclusiv mobilierul, indispensabil traiului debitorului persoană fizică și membrilor familiei, nu pot fi sechestrate bunurile copiilor debitorilor, ordinile, medaliile. produsele alimentare necesare debitorilor și membrilor familiilor acestora, inventarul agricol, inclusiv animalele de muncă și semințele necesare pentru hrană, dacă debitorul activează în domeniul agrar. Îndemn colegii care activează în sistemul judiciar să examineze acest set de reglementări pe perioada stării de urgență”, a declarat Aureliu Ciocoi.
De asemenea, în perioada stării de urgență, pentru soluționarea solicitărilor formulate în exercitarea liberului acces la informații de interes public, precum și a petițiilor se dublează.
„Pentru că funcționarii activează în proporție de 30 la sută cu prezență fizică la birou. Prin urmare insuficiența prezenței fizice a funcționarilor publici în instituțiile de stat derivă într-o dificultate suplimentară a instituțiilor de stat de a reacționa în termenul stabilit de lege pentru răspunsurile la petiții, solicitări de informații etc.”, a declarat premierul interimar.
Mai mult, s-a decis suspendarea pe perioada stării de urgență a dreptului de acordare a premiilor unice.
„Este inclusiv o măsură de ordin economic, de a economisi banul public în perioada stării de urgență. Prin urmare, cel puțin funcționarii publici din structurile de stat ale Republicii Moldova pe durata stării de urgență nu vor beneficia de premii unice”, a declarat Ciocoi.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova