Analistul politic Igor Volnițchi spune că este îngrijorat de faptul că luptele politice nu se mai duc în Parlament sau în platourile de televiziune, dar, o bună bucată de timp, au trecut în sediul Curții Constituționale.
Potrivit lui, există riscul ca CCM să se transforme dintr-o instanță de jurisdicție constituțională într-un banal actor politic, fapt care s-a mai întâmplat pe parcursul istoriei țării noastre.
"Am avut situații când CCM, de facto, devenise principalul actor politic, substituind chiar și partidul care exercita actul guvernării la o anumită etapă. Actualmente, presiunea asupra CC este enormă. Mă refer la adresările multiple din partea politicienilor. De ce să facem alegeri anticipate? Punem totul în cârca Curții și lasă ea să conducă țara", a declarat analistul politic.
Mai mult, Igor Vonițchi a remarcat că Înalta Instanță devine unicul furnizor de decizii politice, întrucât mulți politicieni nu înțeleg sau nu își doresc să înțeleagă prevederile Constituției, iar prin anumite sesizări se agață de fiecare virgulă din Legea Supremă, încearcă să exercite presiuni asupra Instanței și să o oblige să dea tălmăcirea care le convine", a punctat analistul.
După preluarea mandatului prezidențial de către Maia Sandu, relațiile dintre Parlament și instituția prezidențială s-au deteriorat. În primele luni ale anului 2021, actorii politici au adresat zeci de sesizări la Curtea Constituțională.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova