Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Moldovenii vor putea face cumpărături online mult mai ușor

„Poșta Moldovei” a obținut statutul de Agent Economic Autorizat de la Serviciul Vamal. Acesta presupune îmbunătățirea serviciilor de e-commerce - simplificarea procedurilor vamale, reducerea costurilor și reducerea timpului pentru procesare și vămuire.
Sputnik

CHIȘINĂU, 8 apr – Sputnik. Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei” i-a fost conferit miercuri, 8 aprilie, de către Serviciul Vamal, statutul de Agent Economic Autorizat (AEO). 

Impozitarea coletelor stârnește nemulțumiri printre deputați

De asemenea, Serviciul Vamal și „Poșta Moldovei” au încheiat un parteneriat strategic, semnând Memorandumul de înțelegere privind impulsionarea procesului de digitalizare a economiei naționale și dezvoltare a comerțului electronic. Părțile au fost reprezentate de Sergiu Burduja, directorul Serviciului Vamal, și Vitalie Zaharia, directorul „Poștei Moldovei”.

Obținerea de către „Poșta Moldovei” a statutului AEO a fost prezentată în cadrul evenimentului drept un factor care va contribui la asigurarea securității lanțului logistic internațional, dezvoltarea comerțului electronic și avantajele indirecte de care se va bucura operatorul în cadrul Programului AEO al Serviciului Vamal.

„Poșta Moldovei” este una dintre componentele-cheie ale comerțului electronic din țară, iar conferirea statutului AEO acestei întreprinderi de stat are ca scop final facilitarea comerțului internațional, a menționat Sergiu Burduja. 

Acest statut va spori și fidelitatea clienților, pentru că presupune facilități pentru clienții e-commerce, a adăugat directorul Serviciului Vamal. 

La rândul său, Vitalie Zaharia a spus că evenimentul este foarte important pentru toți participanții la comerțul electronic care intenționează să apeleze și în continuare la serviciile „Poștei Moldovei”.

Patru agenți patrupezi - la începutul carierei în Serviciul Vamal - Video

„Este un eveniment important și prin faptul că „Poșta Moldovei”, după un proces îndelungat de aliniere la standardele internaționale, va obține astăzi acest statut, care aduce anumite beneficii, facilități, care se vor răsfrânge în primul rând asupra clienților”, a menționat Vitalie Zaharia.

Statutul AEO presupune simplificarea procedurilor vamale, reducerea costurilor și reducerea timpului pentru procesare și vămuire, a subliniat Vitalie Zaharia.

El a precizat că „această certificare vamală a fost dobândită până în prezent de administrațiile poștale din doar cinci țări, iar de astăzi și „Poșta Moldovei” are acest statut”.

Cele două instituții sunt sprijinite în contextul agendei de facilitare a comerțului și de digitalizare a economiei de către Programul USAID Reforme Structurale în Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova