Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Alegerile locale din trei sate au fost amânate din cauza stării de urgență: Detalii

Alegerile locale pentru funcția de primar, care urmau să fie organizate în data de 16 mai, în trei localități din țară, au fost amânate. Decizia CEC-ului vine în contextul stării de urgență.
Sputnik

CHIȘINĂU, 5 apr – Sputnik. Comisia Electorală Centrală a decis în ședința de astăzi, revocarea procesului de organizare a alegerilor locale noi pentru funcția de primar al comunei Hârtop, raionul Cimișlia, al comunei Negurenii Vechi, raionul Ungheni și al comunei Camenca, raionul Glodeni. Scrutinul urma să aibă loc în data de 16 mai.

Ce pot păți cetățenii care nu au testul COVID-19 la intrare în țară
Decizia vine în contextul în care Parlamentul a instituit stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, până în data de 30 mai. În aceste circumstanțe, CEC își revocă toate hotărârile sale ce țin de organizarea scrutinului local din 16 mai. Ulterior, după încheierea stării de urgență, Comisia va stabili următoarea dată pentru organizarea alegerilor locale în aceste sate.

Din 1 aprilie 2021, în Republica Moldova este în vigoare regimul stării de urgență. Parlamentul a adoptat decizia pe 31 martie, la solicitarea Guvernului interimar, care a propus aplicarea acestei măsuri din cauza răspândirii alarmante a noului coronavirus. Potrivit documentului adoptat, starea de urgență este introdusă pentru 60 de zile, din 1 aprilie până pe 30 mai.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova