Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Ce urmează să discute Maia Sandu cu fracțiunile parlamentare

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, urmează vineri, 26 martie, să se întâlnească cu fracțiunile și grupurile parlamentare pentru a discuta subiectul dizolvării Parlamentului.
Sputnik

CHIȘINĂU, 26 mart – Sputnik. Președinția Republicii Moldova anunță că șeful statului a invitat vineri, 26 martie, fracțiunile și grupurile parlamentare la consultări în sensul art.85 alin.(1) din Constituție în ordinea care urmează:

13:00 - Partidul „Șor”

13:30 - „Pro Moldova”

14:00 - Partidul Democrat din Moldova

14:30 - Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr”

15:00 - Partidul Acțiune și Solidaritate

15:30 - Partidul Socialiștilor din Republica Moldova

Conform Constituției, art.85 presupune dizolvarea Parlamentului. Astfel, vineri, președintele ar urma să pună în discuție subiectul dizolvării Legislativului.

Articolul 85 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova prevede că:

”În cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de trei luni, preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul”, se arată în Constituție. 

Joi seara, reprezentanții fracțiunilor PSRM, PAS, Platforma DA și PDM au anunțat într-o dezbatere la un post de televiziune că vor merge să se consulte cu președintele Maia Sandu. 

Amintim că anterior, președintele Maia Sandu a înaintat-o pe Natalia Gavrilița la funcție de premier. Atunci, niciun deputat din forul legislativ nu a votat pentru susținerea candidatului la funcția de prim-ministru propusă de Maia Sandu, dar și a echipei de miniștri prezentată de Natalia Gavrilița.

Anticipate sau încă o tentativă pentru un nou Guvern: Ce spun experții

Totodată, în cadrul ședinței Parlamentului din data de 11 februarie, deputatul PSRM Corneliu Furculiță a anunțat formarea unei majorități în Legislativ din care fac parte socialiștii, Platforma Pentru Moldova, dar și deputații neafiliați Nichiforciuc, Andronache și Oleinic.

Noua majoritate anunțată avea 54 de deputați și a fost numită Platforma Parlamentară pentru Moldova. Tot în acea zi, majoritatea creată a propus propriul candidat la funcție de premier, și anume pe fostul ministru al Finanțelor, Mariana Durleșteanu. Șeful statului a refuzat să o nominalizeze și a înaintat-o repetat la funcția de premier pe Natalia Gavrilița.

În data de 23 februarie, Curtea Constituțională a decis că decretul de înaintare repetată a lui Gavriliță este neconstituțional. Ulterior, după consultările cu fracțiunile parlamentare, Maia Sandu l-a propus la funcția de premier pe Igor Grosu, motivând că nu a fost propus un candidat comun.

Ce urmează după eșecul lui Grosu: Anticipate sau încă un candidat la funcția de premier?

Ulterior, PSRM și Platforma Pentru Moldova, alături de câțiva deputați neafiliați, au format o nouă majoritate parlamentară care l-a înaintat la funcția de prim-ministru pe ambasadorul Republicii Moldova în Rusia, Vladimir Golovatiuc. Luni, Înalta Curte a decis că decretul de desemnare a lui Igor Grosu la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova este constituțional.

Precizăm că marți, 23 martie,  Igor Grosu a publicat lista miniștrilor pe care-i propune în viitorul guvern. El a informat Secretariatul Parlamentului că dorește să-și prezinte în fața deputaților echipa guvernamentală și să solicite votul de încredere.

În cadrul ședinței de joi a Parlamentului, Igor Grosu urma să-și prezinte echipa și programul de guvernare, dar deputații PSRM și ai platformei „Pentru Moldova” au părăsit sala de plen, astfel nu a fost întrunit cvorumul. În aceste condiții, cea de-a doua tentativă de învestire a unui nou guvern se consideră consumată, a anunțat președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova