CHIȘINĂU, 14 mart - Sputnik. Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Chicu, a reacționat dur la recomandările președintelui Maia Sandu de a institui stare de urgență. În mod special, Chicu o acuză pe Maia Sandu că nu și-a asumat starea de urgență, dar, prin recomandare, o pune pe spatele Guvernului.
„Nimeni nimic nu vrea să-și asume. Nici restricții dureroase, care nu au cum să placă "electoratului" și omoară rating-ul, dar nici sutele de morți în fiecare săptămână”, scrie Chicu pe canalul său de Telegram.
Potrivit lui, Legea 212 din 2004 scrie expres că starea de urgență poate fi instituită de Parlament și la propunerea Președintelui.
„Uiți pe o clipă că moare rating-ul, te gândești că mor oamenii, te duci în Parlament și ceri "lockdown". Mai treci și pe la Mitropolit și cerându-ți iertare pentru păcate, îl anunți că trebuie suspendate serviciile divine în acest Post mare (cum a făcut anul trecut unul, care nu se gândea la rating). Mai strângi și Asociațiile de business și le spui onest, deși iar îți omori rating-ul, despre posibilitățile reale pe care le are statul de a ajuta economia în caz de restricționare a unor activități economice”, mai spune fostul premier.
În concluzie, Chicu menționează că politicienii din Republica Moldova sunt într-o mare dilemă și nu știu pe cine să salveze, oamenii sau rating-ul.
De precizat, președintele Maia Sandu i-a recomandat Guvernului după ședința de vineri a CSS ca în timp de trei zile să vină cu propuneri detaliate privind instituirea stării de urgență pentru două săptămâni.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova