În cadrul emisiunii "ATITUDINI", președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a explicat că măsurile implementate de către autorități în contextul pandemiei, care se referă la limitarea numărului de pasageri până la 50 la sută în unitățile de transport, nu corespund realităților țării noastre.
"Nici până acum transportul nu producea profituri, acum ne pune în situația nici motorina să nu o răscumpărăm. Zilnic, din câteva sate avem 15 pasageri care merg în raion la muncă. Dacă noi luăm doar 10 călători, ce se întâmplă cu ceilalți 5? Statul nu le-a oferit nici o alternativă. Măsurile au venit frumoase pe hârtie, însă în realitate nu pot fi aplicate", a declarat președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto.
Mai mult, Oleg Alexa susține că pentru a fi posibilă respectarea acestor cerințe este nevoie de încă cel puțin 300 de unități de transport. Pe lângă faptul că acestea nu există, nici șoferi nu mai avem, întrucât mulți au părăsit această ramură.
"Ramura nu are transport pentru a suplimenta numărul autobuzelor și nici șoferi. Dacă nu avem soluții la această măsură, nu este realizabilă și nu va duce la lupta cu virusul, ci doar la aplicarea amenzilor", a explicat interlocutorul.
Oleg Alexa a mai adăugat că dacă decizia comisiei va fi aplicată, ramura transportului va fi distrusă iremediabil, iar fără investiții aceasta nu va mai putea fu revitalizată.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova