Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Peskov a explicat de ce Putin nu are încă gradul de general

Peskov a menționat că pentru șeful statului aceasta nu este o prioritate, chiar dacă el a meritat din plin acest grad militar.
Sputnik

CHIȘINĂU, 19 feb – Sputnik. Purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, le-a explicat reporterilor de ce Vladimir Putin nu are încă gradul de general.

Putin, despre situația din Donbas și motivul atacurilor asupra Rusiei

Potrivit acestuia, șeful statului "cu siguranță a meritat să-i fie conferit acest grad în repetate rânduri", însă acum aceasta nu este o prioritate.

"El activează în calitate de președinte <...> Nu este ofițer de carieră", a spus reprezentantul Kremlinului.

Purtătorul de cuvânt a explicat că Putin se concentrează pe alte probleme, legate de guvernarea de zi cu zi a țării.

La întrebarea unui jurnalist care a vrut să precizeze dacă Putin este militar în retragere sau în rezervă, Peskov nu a putut să răspundă univoc. "Mi se pare că era în rezervă", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Peskov însuși, așa cum s-a descoperit în cadrul briefingului, are gradul de locotenent major.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova