Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Ceban: Primăria nu poate asigura una din restricțiile CNESP

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, este nemulțumit de regula impusă de Comisia Națională de Sănătate Publică prin care se cere limitarea numărului de pasageri în transportul public până la 50 la sută.
Sputnik

CHIȘINĂU, 18 feb - Sputnik. Primăria Chișinău nu poate asigura numărul necesar de autobuze și troleibuze ca acestea să circule cu doar 50 la sută din locuri ocupate, așa cum a cerut Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică în decizia de luni privind situația epidemiologică. Precizarea a fost făcută de primarul Ion Ceban în cadrul unei conferințe de presă. Primarul spune că de aproape un an de când a început pandemia au fost scoase pe linie efectivul maximum de autobuze și troleibuze.

„Asta ar însemna 321 de troleibuze și peste o sută de autobuze zilnic. S-a redus semnificativ numărul maxi-taxiurilor din municipiul Chișinău ca și activitate în domeniul transportului. În cazul în care șoferii de maxi-taxi vor primi amenzi pentru nerespectarea regulilor CNESP, cel mai probabil aceștia își vor sista activitatea, iar asta va pune presiune asupra transportului public, ceea ce este inadmisibil”, a declarat Ion Ceban. 

Starea de urgență în sănătate publică, prelungită până pe 15 aprilie

Ceban mai spune că, nici atunci când la stațiile de așteptare a transportului public fluxul de călători era gestionat de carabinieri, nu s-a putut menține o capacitate de 60% a numărului de pasageri.  

„Părerea mea e că una din sursele de bază de răspândire a infecției este transportul public. Noi nu avem un număr mai mare. Chiar dacă am adus zeci de unități, care urmează a fi puse pe linie în următoarele zile, iar alte zece troleibuze până la sfârșitul lunii aprilie, asta nu rezovlă problema în totalitate”, mai spune Ceban. 

Primarul precizează că experiența anului trecut, când s-a recurs la diverse scenarii de restricționarea a fluxului mare de pasageri în transportul public, arată că niciunul din scenarii nu au fost cea mai bună soluție. 

„Am avut diverse situații anul trecut. Am sistat transportul public, care a generat alte probleme. A fost restricționat pe ore, iar asta a dus la un flux și mai mare de pasageri, oamenii se îmbulzeau în stații și am renunțat. Am fost puși în situația când călătoria cu transportul public era gratuită, cerință impusă de CNESP. Pentru acest scenariu s-au cheltuit zeci de milioane de lei, care nici până astăzi nu au fost întorși Primăriei Chișinău, deși au fost transmise demersuri în repetate rânduri”, mai spune primarul.   

Și mai strict! Iată câți invitați se vor permite la petreceri

În context, Ion Ceban spune că cel mai bun scenariu pe care ar fi fost bine să-l urmeze ține de procurarea autobuzelor în baza acrodului interguvernamental, iar până în luna iunie am fi avut la linie cel puțin încă 100 de autobuze. 

„Avem bani, toate procedurile sunt făcute, dar transport public nu avem. Nu pentru că nu vrea Primăria, nu pentru că nu vreau eu sau dumneavoastră, dar pentru că procedurile în instanță finală au fost anulate. De ce? Nu este în competena mea să comentez”, a precizat Ceban. 

În context acesta anunță că va insista pentru o nouă licitație. Mai mult, acesta spune se va adresa Parlamentului cu slicitarea de a iniția negocieri directe cu fiecare dintre producătorii de autobuze, iar ulterior să fie procurate. 

„Vrem o platformă clară de comunicare atât cu Parlamentul cât și cu Guvernul, fie el și în exercițiu, ca să putem iniția acest proces prin negocieri directe. Prin majorarea capitalului statutar al Parcului Urban de Troleibuze. Suntem siguri că în instanță finală putem obține condiții mult mai bune”, a adăugat Ceban. 

De precizat, Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor a anulat contractul de achiziție a 100 de autobuze noi, motivând că au fost depistate abateri.

„Se obligă Primăria Municipiului Chișinău, ca măsură de remediere, în termen de până la 15 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze, în cadrul procedurii de achiziție publică oferta prezentată de către „Anadolu Isuzu Otomotiv Sanayii ve Ticaret” A.Ș în vederea stabilirii neconformității acesteia, precum și oferta „BMC Otomotiv Sanazi ve Ticaret” A.Ș”, se menționează în decizia ANSC.

Amintim, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Public a decis limitarea numărului de pasageri în transportul feroviar și rutier în trafic municipal, raional și interraional – la 50% din capacitatea de îmbarcare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova