Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Nagacevschi: Decizia CC - precedent periculos pentru democrație

Ministrul interimar al Justiției, Fadei Nagacevschi, a comentat decizia Curții Constituționale de a examina constituționalitatea decretului președintelui abia pe 23 februarie.
Sputnik

CHIȘINĂU, 17 feb - Sputnik. Decizia Curții Constituționale de a examina constituționalitatea decretului președintelui privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier abia la data de 23 februarie este un precedent extrem de periculos pentru democrație și statul de drept. Precizarea a fost făcută de ministrul interimar al Justiției, Fadei Nagacevschi pe pagina sa de facebook.

CC a respins cererea socialiștilor de suspendare a decretului Maiei Sandu

Acesta spune că în conformitatea cu jurisprudența Curții Constituționale, „spiritul Constituției obligă actorii politici să desfășoare activităţile într-o astfel de manieră, încât perioada interimatului Guvernului să fie redusă la maximum”. În context, Nagacevschi este nedumerit de decizia CC de a examina constituționalitatea decretului abia pe data de 23 februarie. 
„Astfel incertitudinea politică este prelungită pentru încă 10 zile, aparent contrar spiritului Constituției. Dacă este voință politică suficientă pentru învestirea unui Guvern și soluționarea crizei politice, este inadmisibilă obstrucționarea acestei voințe. Asemenea precedente sunt extrem de periculoase pentru democrație și statul de drept”, scrie Fadei Nagacevschi. 

Amintim, Curtea Constituțională a Moldovei a respins ieri, 16 februarie, cererea de suspendare a decretului președintelui privind desemnarea repetată a candidatului la funcția de prim-ministru. Cât privește constituționalitatea acestuia, CC se va întruni în ședință pe 23 februarie. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova