Milioane de euro pentru Republica Moldova: Care este destinația

Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a semnat astăzi, 17 februarie, un decret care va face posibilă asistența financiară din partea UE în vederea depășirii crizei sanitare și economice.
Sputnik

CHIȘINĂU, 17 feb - Sputnik. Republica Moldova va primi 15 milioane de euro, ajutor pentru depășirea crizei sanitare și economice. Un decret în acest sens a fost semnat de președintele țării, Maia Sandu. Ea scrie pe pagina sa de Facebook că a semnat acest decret pentru ca Republica Moldova să poate primi finanțarea în contextul în care lipsește un Guvern cu atribuții depline. 

CC a respins cererea socialiștilor de suspendare a decretului Maiei Sandu

„Astăzi, ca urmare a discuțiilor avute în cadrul vizitei mele la Bruxelles, am semnat Decretul pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de finanțare între Republica Moldova și Comisia Europeană privind asistența financiară din partea Uniunii Europene destinată pentru atenuarea efectelor pandemiei”, scrie Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Șeful statului precizează că cordul prevede o donație de 15 milioane de euro, ajutor pentru depășirea crizei sanitare și economice. ”Am semnat acest decret pentru a face posibilă acordarea finanțării pentru Republica Moldova în contextul în care lipsește un guvern cu atribuții depline. Vom urmări cu atenție alocarea acestor fonduri. Mulțumesc Uniunii Europene pentru sprijinul ei continuu pentru cetățenii noștri”, a specificat Sandu

Amintim că un lot de materiale de protecție împotriva noului coronavirus urma să ajungă zilele trecute în țara noastră din România. Acesta constă din 100 de mii de combinezoane, 100 de mii de măști FFP-3, 5 milioane de măști chirurgicale, 100 de mii de mănuși în valoare de 2 milioane de euro și va fi oferit Republicii Moldova de România ca răspuns la solicitarea autorităților de la Chișinău de ajutor în lupta cu pandemia.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova