Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Mesajul transmis de Igor Dodon veteranilor războiului din Afganistan

Anual în data de 15 februarie este marcată Ziua comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan, între anii 1979 – 1989. Fostul președinte al țării Igor Dodon le-a transmis un mesaj veteranilor de război.
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 feb – Sputnik. În 2021 se împlinesc 32 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan, proces care s-a desfășurat între 15 mai 1988 și 15 februarie 1989. Atunci au participat aproximativ 12 500 de moldoveni, dintre care 301 militari şi-au pierdut viaţa, patru au dispărut fără veste, iar alţii 600 au fost răniţi.

Video: Cum vor fi comemorați anul acesta moldovenii căzuți în Afganistan
Fostul președinte al țării Igor Dodon a scris pe pagina sa de Facebook că este datoria fiecăruia cetățean să cinstească memoria eroilor care și-au pierdut viața și, totodată, să-i susțină pe cei, care astăzi mai trăiesc cu ororile trecutului. 

"Stimați veterani, mereu am fost alături de dumneavoastră, oferindu-vă sprijin în realizarea inițiativelor lansate. Ne propunem să vă susținem în continuare și să soluționăm problemele cu care vă confruntați. În acest sens, echipa PSRM va propune legislativului pentru examinare proiecte de lege concrete. Vă aducem cele mai sincere mulțumiri pentru devotamentul, eroismul și sacrificiul adus în numele Păcii, dorindu-vă multă sănătate și prosperitate", a scris liderul PSRM. 

În prezent, în Republica Moldova sunt aproximativ 8 500 de veterani ai războiului din Afganistan, potrivit Ministerului Apărării. Din cauza pandemiei de COVID-19, acțiunile consacrate acestui eveniment vor fi organizate în format restrâns, cu implicarea unui număr mai mic de persoane decât în anii trecuți

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova