Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Babuc nu își poate găsi loc în Parlament: Scandal din cauza fotoliilor din sala de plen

O adevărată gâlceavă s-a iscat în plenul Parlamentului din cauza locurilor din sala de plen. După ce a fost revocată din funcția de vicepreședinte al Legislativului, Monica Babuc a pierdut fotoliul din prezidiu, iar acum nu își găsește locul în forul legislativ.
Sputnik

CHIȘINĂU, 12 feb - Sputnik. Ședința plenară de astăzi a început cu o remarcă a deputatului PDM Monica Babuc, revocată în luna decembrie din funcția de vicepreședinte al Parlamentului. Fostul său fotoliu din prezidiu a fost ocupat de deputatul Partidului „ȘOR” Vladimir Vitiuc, așa că în sala de plen locul eliberat de acesta ar fi trebuit să-i revină Monicăi Babuc. Numai că deputații fracțiunii „ȘOR” nu i-au permis încă să se așeze lângă ei. În aceste condiții, Monica Babuc i-a cerut președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, să găsească o soluție.

„La ședința Biroului Permanent în care a fost decisă introducerea încă a unui vicepreședinte de Parlament - domnul Vitiuc - și ați făcut rocada pe care ați făcut-o, iată că deputata Babuc nu își poate găsi loc în plenul Parlamentului, pentru că colegii noștri, din păcate, nu eliberează locul care trebuie. Eu vă rog ca Dumneavoastră, în calitate de președinte de Parlament - sau revin eu la locul meu în prezidiu, sau cumva să se rezolve problema asta”, a declarat Monica Babuc.

„În viața asta toate se pot întâmpla. Mai ales în Parlamentul nostru. (...) Eu așa înțeleg că în zona asta de centru nu puteți împărți locurile. Vă rog să-mi dați schema cum sunt așezați deputații în sală, că dacă am ajuns că trebuie să așez eu deputații în sală - o fac”, a spus Zinaida Greceanîi.

Babuc, chemată în judecată de Candu: Vreau să-l privesc în față și să ne amintim cum...

La nrândul său, deputatul fracțiunii „ȘOR”, Marina Tauber, a luat-o peste picior pe legislatoarea din PDM. 

„Domnul Diacov ieri s-a adresat la noi cu această întrebare. Eu cred că noi avem o anumită perioadă de timp ca să examinăm propunerea lor și să luăm o decizie. Cea mai mare întrebare unde doamna Babuc să stea este pe ordinea de zi a Republicii Moldova”, a spus Marina Tauber.

În cele din urmă, președinții fracțiunilor „ȘOR” și PDM au fost rugați să vină la discuții cu președintele Parlamentului după ședință ca să găsească un compromis. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova