Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Se modifică prețul gazelor în 2021? Răspunsul „Moldovagaz”

Compania „Moldovagaz” a oferit un comentariu pentru Sputnik Moldova cu privire la posibila evoluție a prețurilor la gazele naturale în anul 2021.
Sputnik

CHIȘINĂU, 11 feb – Sputnik. Cel mai probabil, prețul gazelor va scădea în 2021 pe piața internațională, dar nu este de așteptat o prăbușire bruscă – se va produce o corecție lină a prețurilor. Acest fapt a fost afirmat de compania „Moldovagaz”, într-un comentariu pentru Sputnik

Gerurile năprasnice se apropie de Moldova: Are oare țara suficiente rezerve de gaz

„După cum arată experiența din anii precedenți, odată cu încălzirea vremii și, respectiv, scăderea consumului de gaze, prețul pe piața de spot a gazelor începe să scadă. Este probabil ca acest lucru să se întâmple în 2021, dar nu este de așteptat o scădere bruscă, precum în 2020 - va fi o corecție lină a prețului”, a menționat în comentariul său „Moldovagaz”.

În același timp, a precizat compania, modificările aduse contractului dintre „Moldovagaz” SA și Concernul rus „Gazprom” prevăd ca, în sezonul cald, la formarea prețului se va ține cont de situația din hub-urile europene.

„În orice caz, prețul mediu anual de cumpărare de la „Gazprom” pentru Moldova este unul dintre cele mai avantajoase din regiune. Comparativ cu situația de pe piața spot a gazelor din anul trecut, acest fapt a permis economisirea a aproximativ 44 de milioane de dolari”, a subliniat „Moldovagaz”.

Gazele naturale din Rusia îi sunt furnizate Republicii Moldova cu tranzitarea teritoriului Ucrainei.

Concernul rus „Gazprom” este principalul furnizor de gaze naturale al Moldovei, care cumpără „combustibil albastru” în baza unui acord semnat în 2008. Acest acord este reînnoit în mod regulat. Pe 31 decembrie 2020, părțile au semnat un act adițional la contractul existent.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova