Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Este inevitabil un al treilea lockdown în Franța?

Purtătorul de cuvânt al guvernului francez Gabriel Attal a făcut declaraţii cu privire la situaţia sanitară din Franţa, lămurind dacă impunerea unui al treilea lockdown este un lucru inevitabil în această ţară.
Sputnik

BUCUREŞTI, 3 feb – Sputnik. Descriind situația sanitară din Franța drept „fragilă”, purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal, a declarat miercuri că un al treilea lockdown care, contrar așteptărilor, nu a fost introdus până acum, nu este un lucru „inevitabil”.

Franța își închide astăzi frontierele: Cine nu poate intra în țară

„Încă o dată, situația este în mâinile noastre, blocarea [un al treilea lockdown] nu este inevitabilă, iar eforturile noastre colective ne vor permite să o evităm”, a declarat Attal miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc la sfârșitul şedinţei Consiliului Apărării.

„La prima blocare, la a doua blocare, în timpul sărbătorilor de la sfârșitul anului, cu fiecare ocazie, de la începutul acestei crize, francezii (...) și-au arătat hotărârea de a înfrunta împreună virusul”, a mai spus Attal, potrivit Sputnik France. 

Potrivit acestuia, cifrele actuale nu înseamnă „nici o pauză, nici o explozie”.

„Constatăm încă un număr stabil de cazuri pozitive (...). Numărul pacienților internați și al celor la terapie intensivă este semnificativ. Îngrijitorii noștri sunt puşi la încercare”, a explicat acesta, după care a spus că mutațiile coronavirusului continuă să se răspândească în Franța.

Deşi, în ultimele săptămâni, autoritățile au părut să îi pregătească pe francezi pentru un nou lockdown, totuşi, prim-ministrul nu l-a anunțat pe 29 ianuarie. El a anunțat totuși noi restricții pentru contracararea răspândirii coronavirusului, inclusiv închiderea companiilor nonalimentare mai mari de 20.000 de metri pătrați, închiderea granițelor pentru țările din afara UE și mărirea intervalului în care nu se permite ieşirea din case decât din motive întemeiate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova