În 1969, pe un deal înalt de lângă satul Rusca, raionul Hâncești, pe atunci raionul Kotovsk, într-o atmosferă solemnă, a fost deschis un memorial fastuos în cinstea soldaților Regimentului 161 Infanterie din Divizia 95 Infanterie Moldovenească. Cei mai onorați și importanți oaspeți au fost veteranii renumitei unități militare. Fiecare dintre ei, ca în celebrul cântec pe versurile lui Robert Rojdestvenski, reprezentau la această întâlnire pe ei înșiși și «pe celălat băiat» – sute și mii de băieți care nu au avut norocul să audă salutul Victoriei, colegii lor decedați.
Divizia 95 Infanterie Moldovenească a avut o soartă militară eroică și tragică. Formată pe teritoriul Republicii Autonome Socialiste Moldovenești, divizia a participat la Războiul Ruso-Finlandez. După încheierea ostilităților din Karelia, unitatea militară s-a întors în patria sa istorică, ceea ce a dat diviziei numele onorific – Moldovenească. În iunie 1940, soldații diviziei au fost printre primii care au pus piciorul pe pământul Basarabiei eliberate.
Din amintirile colonelului Ivan Paznikov, veteranul Diviziei 95 Infanterie Moldovenească:
«Nu voi uita niciodată cum am fost întâmpinați de locuitorii orașului Chișinău, mai ales când am trecut de-a lungul străzilor Alexandrovskaya și Nikolaevskaya. Pe ambele părți ale drumului, pe trotuare, pe întreaga durată, stăteau oameni îmbrăcați festiv, cu flori și stindarde roșii în mâini. La intersecția cu strada Pușkinskaya, ne-am oprit. Am fost înconjurați într-o clipă, ne înmânau flori, ne invitau în ospeție. Poți oare uita un moment atât de fermecător? Nu exista un sfârșit al bucuriei. La fel ne-au întâmpinat și la Hâncești, fiecare se grăbea să întrebe ceva, să spună ceva, să ofere un serviciu, să învețe despre viața din Uniunea Sovietică».
Acesta este modul în care mult așteptații eliberatori sunt întâmpinați.
Ocupanții, pe de altă parte, sunt întâmpinați cu foc, dens și țintit. În dimineața zilei de 22 iunie 1941, divizia i-a întâmpinat la noua frontieră de stat, pe râul Prut, pe care trupele fasciste române și germane au căutat fără succes să o forțeze. În ciuda superiorității numerice a inamicului în personal și artilerie, a dominației complete a inamicului în aer, soldații sovietici nu au cedat niciun centimetru din țara lor natală. Atunci ea nu era împărțită în rusă, ucraineană sau moldovenească, atunci soldații Armatei Roșii apărau pământul sovietic.
Divizia 95 Moldovenească se retrăgea organizat în interiorul țării, împiedicând ofensiva inamicului. Astăzi, unor istorici angajați și concomitent parlamentari le place să povestească basme despre modul în care Armata Roșie a fugit mâncând pământul până la Odesa în vara anului 1941. Documentele militare și cimitirele militare românești din regiunile de frontieră ale republicii, 80 de ani mai târziu, ne spun o altă poveste.
La mijlocul lunii iulie, Regimentului 161 Infanterie din Divizia 95 Infanterie Moldovenească protejau înălțimile din apropierea satului Lăpușna. Bătăliile de aici au durat câteva zile la rând și, numai după ce au epuizat toate mijloacele de rezistență, batalioanele sovietice rărite au părăsit înălțimile. Aici au rămas pentru totdeauna eroii acelor bătălii defensive. Trei decenii mai târziu, numele lor vor fi imortalizate, restabilind sorțile lor puțin câte puțin. Dar va dura aproape jumătate de secol pentru ca numele tuturor celor care au murit aici să devină în cele din urmă imortalizate în granit.
În 2015, în cadrul acțiunii «Lumânarea memoriei», organizațiile de căutare moldovenești «August» și Clubul istoric-patriotic rus, în baza datelor declasificate de arhiva Ministerului Apărării al Federației Ruse, au fost identificate și imortalizate în granit numele a 42 de comandanți și soldați ai Regimentului 161 Infanterie din Divizia 95 Infanterie Moldovenească. Rușii – căpitanul Serghei Rac și sublocotenentul Nikolai Fedorov, ucrainenii – locotenenții Fedor Cerednicenko și Ivan Nesterov, evreii – sublocotenenții Abram Dalnițki și Isac Dondîș, uzbecii Safar Tepirov și Tair Mansurov, georgienii – Dmitrii Elibakidze și Leontii Huțeșvili, sergentul major care și-a pus plutonul în prima linie de lupta cu infanteria inamică, azerul Gassan Kadirov.
Apărându-și țara natală, la doi pași de casele lor, au fost uciși Ivan Toloca, originar din satul Firladeni, și Nicolai Stratun, originar din satul Lapușna. Sunt oare ei ocupanții? Amintirea lor, ticăloșii necunoscuți o acoperă cu vopsea și o profanează în cărți și emisiuni ieftine, sub masca adevărului în ultimă instanță. Declarații nerușinate care răsună astăzi cu o nouă forță despre faptul că, pentru poporul moldovenesc, războiul nu a fost nici măcar mare, darămite patriotic, că moldovenii au fost învinși în acest război. Unii spun acest lucru la televizor, alții îl pun în practică, profanând memoria celor căzuți. Dar nu trebuie de tachinat trecutul cu o praștie, deoarece poate să răspundă cu un tun.
Divizia 95 Infanterie Moldovenească a participat la apărarea eroică a Odesei, apoi a fost transferată pe mare la Sevastopol. După o apărare fără precedent de 250 de zile a orașului, până în iulie 1942 divizia practic a încetat să mai existe. Numărul unității militare și al regimentelor care făceau parte din ea au fost transferate diviziei de a doua formațiune, care urma să scrie o altă pagină eroică în cronica Marelui Război pentru Apărarea Patriei – să apere bastionul de pe Volga, orașul Stalingrad.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova