CHIȘINĂU, 29 ian – Sputnik. Cheltuielile pentru procurarea medicamentelor prescrise în tratamentul COVID-19, indiferent de statutul pacientului, sunt suportate integral de stat.
Astfel, persoanele care dețin prima de asigurare obligatorie, dar și cele care nu au polița de asigurare vor primi tratament gratuit. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale precizează însă că de tratament integral asigurat de stat se bucură doar pacienții spitalizați.
Precizarea MSMPS vine după ce la adresa instituției au parvenit mai multe sesizări de la pacienți spitalizați, care ar fi suportat cheltuieli pentru tratament. Ministerul anunță că toate sesizările din partea pacienților privitor la cheltuielile suplimentare pentru tratament vor fi examinate în comisie, cu implicarea reprezentanților Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Medicamentele destinate tratamentului COVID-19 și tratamentului de recuperare, conform schemelor de tratament, au fost incluse în lista medicamentelor compensate, pe o perioadă provizorie până la scăderea ratei de incidență a cazurilor de COVID-19 în Republica Moldova și se prescriu inclusiv persoanelor neasigurate.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova