Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Accesul la vaccin, discutat de președintele Moldovei cu reprezentanții ONU și OMS

Șeful statului a avut joi o întrevedere cu reprezentanții ONU și OMS, în cadrul căreia au fost abordate, între altele, subiecte privind accesul Moldovei la vaccin, recuperarea economică după pandemie.
Sputnik

CHIȘINĂU, 28 ian – Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat cu coordonatorul-rezident ONU Simon Springett și reprezentantul OMS în țara noastră Igor Pokanevych chestiunile privind accesul cât mai rapid la vaccinul împotriva coronavirusului pentru cetățeni, sprijinirea recuperării economice și răspunsul la aprofundarea sărăciei, survenite ca urmare a crizei Covid-19.

”Le-am mulțumit interlocutorilor mei pentru ajutorul acordat anul trecut în scopul combaterii pandemiei Covid-19 și pentru susținerea sectorului de sănătate și mi-am exprimat speranța că ne vom bucura de aceeași deschidere și în problema accesului la vaccinul anti-Covid-19”. A scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook..

Punctele de vaccinare anti-COVID: Iată ce au decis autoritățile
Ea a menționat că țara noastră mizează pe sprijinul ONU în perioada post-pandemică, atât pentru a veni în ajutorul celor care s-au pomenit în dificultate, ca urmare a pierderii sau diminuării veniturilor, cât și pentru a reforma sistemul de sănătate, asigurându-i sustenabilitatea.

”Am ținut să accentuez că doar fortificând sectoarele-cheie, stopând corupția și redresând economia vom reuși să determinăm cetățenii să nu plece din țară”, a mai precizat Sandu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova