CHIȘINĂU 14 ian - Sputnik. Aproape 14 mii de familii din Capitală vor primi ajutor social pentru luna decembrie din partea Primăriei. Astfel, 2 693 de familii vor beneficia de ajutor pentru ultima lună a anului 2020 în sumă totală de 1,6 milioane de lei, iar peste 11 mii de familii vor primi ajutor pentru întreaga perioadă rece a anului în valoare totală de 5,7 milioane de lei. Despre acest lucru a anunțat edilul-șef al Capitalei, Ion Ceban.
Primarul a mai precizat că zeci de mii de chișinăuieni vor primi compensații la serviciile comunale și resursele energetice, fără a bate la ușile funcționarilor. Astfel, cei care au beneficiat anul trecut de aceste compensații vor primi automat și în acest an, fără a trimite repetat cerere. Solicitări vor expedia doar cei care în acest an au fost introduși în sistemul de plată a compensațiilor.
Totodată, familiile cu venituri mici vor putea beneficia de compensații de 40 % din costul facturii în sezonul de încălzire 2020-2021 și fără depunerea cererii.
Beneficiarii compensațiilor sunt familiile ale căror venituri sunt mai mici de trei mii de lei pe lună pentru fiecare persoană, în perioada ultimului an, dar și familiile tinere (cu vârsta de până la 35 de ani), cu venituri lunare de până la cinci mii de lei.
Pentru compensarea cheltuielilor pentru serviciile comunale și resursele energetice familiilor cu venituri mici din municipiul Chișinău au fost alocate pentru acest an 80 de milioane de lei.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova