CHIȘINĂU 11 ian - Sputnik. De luni, unii elevi au revenit în băncile școlii. Aceștia vor trebui ca și mai înainte să respecte distanța fizică și să dezinfecteze mâinile la intrarea în școli. Totodată, se va efectua termometria în fiecare dimineață. Sălile de clasă vor fi dezinfectate, iar în instituții nu vor fi admise persoane străine. Alții vor continua să studieze de la distanță, conform modelelor aprobate anterior de Ministerul Educației.
„Ministerul Educației, Culturii și Cercetării vine cu îndemnul către elevi, părinți, cadre didactice și manageriale să manifeste un comportament responsabil în familie, în societate și în spațiul școlii, să respecte regulile de sănătate publică cu privire la prevenirea răspândirii virusului COVID-19, dar și prevederile Instrucțiunii privind măsurile de protecție care trebuie aplicate pentru organizarea activității instituțiilor de învățământ publice și private în contextul epidemiologic al Covid-19”, este precizat în comunicatul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
Ministerul Educației recomandă managerilor instituțiilor de învățământ să întreprindă toate măsurile necesare în vederea pregătirii instituțiilor de învățământ. Amintim că elevii au intrat în vacanță în data de 24 decembrie 2020 și s-au odihnit timp de 17 zile. Cu o săptămână înainte de vacanță, ei au trecut la regimul online de studii. Al doilea semestru a început de luni, 11 ianuarie, și se va încheia pe 31 mai 2021. Perioada vacanței a fost stabilită anterior de Minister în conformitate cu programa școlară. Următoarele vacanțe ale elevilor urmează în primăvară: în perioada 5 - 8 martie, precum și la sărbătorile de Paști, în perioada 1 - 10 mai.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova