Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Medic grec, în terapie intensivă după ce a făcut vaccinul Pfizer

Directorul adjunct al unui spital din Grecia a fost plasat în terapie intensivă la scurt timp după ce a fost vaccinat împotriva Covid-19, relatează postul de televiziune grecesc Skai.
Sputnik

BUCUREŞTI, 5 ian – Sputnik. Directorul adjunct al spitalului Triasios, din suburbiile Atenei, a fost intubat pe 1 ianuarie, la scurt timp după ce a fost vaccinat împotriva Covid-19, relatează postul de televiziune grecesc Skai. Bărbatul de 54 de ani nu avea boli preexistente și a dezvoltat simptome ale unei infecții a tractului respirator inferior la trei zile după vaccinare.

Atenție! Sute de vaccinați s-au infectat - explicația

Potrivit postului, starea sa s-a agravat în ajunul Anului Nou, astfel că a fost considerată necesară intubarea sa a doua zi, potrivit Sputnik France.

Potrivit Ministerului Sănătății din Grecia, nu ar exista o corelație între vaccinare și infecție, întrucât istoricul său de alergii a fost examinat conform procedurilor prescrise. Într-adevăr, în primele zile, a fost raportat un caz de reacție alergică la vaccin.

Țara a lansat campania de vaccinare duminică, 27 decembrie, cu singurul vaccin aprobat în prezent în UE, cel al Pfizer/BioNTech. Până în 3 ianuarie, 3.779 de persoane primiseră prima doză. De luni, 42 de spitale noi vor fi adăugate celor care deja vaccinează şi se va ajunge la 5.000 de vaccinări pe zi, asigură Ministerul Sănătății.

Caz similar în Mexic

De asemenea, un medic mexican de 32 de ani care primise vaccinul Pfizer a fost internat la terapie intensivă cu dificultăți de respirație și convulsii, potrivit ministerului Sănătății din țară. Cazul său este încă supus investigaţiei, dar s-a constatat dezvoltarea encefalomielitei, o inflamație la nivelul creierului. Pacientul a avut anterior reacții alergice la anumite medicamente, potrivit unui comunicat al ministerului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova