Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Maia Sandu, învestită în funcția de președinte al Republicii Moldova

La Palatul Republicii are loc ceremonia de învestire în funcție a președintelui ales al Republicii Moldova, Maia Sandu.
Sputnik

CHIȘINĂU, 24 dec - Sputnik. Maiei Sandu i-a fost întins covorul roșu la intrarea în Palatul Republicii. Ședința solemnă comună a Parlamentului Republicii Moldova și Curții Constituționale a fost deschisă de președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi. După intonarea imnului de stat, președintele CC, Domnica Manole, a dat citire hotărârii Curții Constituționale cu privire la validarea alegerilor și mandatului de președinte al Republicii Moldova. Ulterior, președintele ales, maia Sandu, cu mâna pe Constituție, a depus jurământul.  

După depunerea jurământului, președintele Curții Constituționale a anunțat că președintele Republicii Moldova a intrat de astăzi în exercițiu.

Dodon: Suntem gata să votăm un guvern de tranziție
Igor Dodon, care până miercuri a exercitat funcția de președinte, a anunțat că el și deputații socialiști nu vor participa la ceremonie. Igor Dodon a declarat în cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune că el și fracțiunea PSRM nu vor participa la ceremonia de inaugurare a Maiei Sandu în funcția de șef de stat, cu excepția Zinaidei Greceanîi, care este președinte al Parlamentului.  

Maia Sandu este cel de-al șaselea președinte al Republicii Moldova și al treilea ales în această funcție prin votul direct și general al cetățenilor și prima femeie președinte.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova