Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Mudreac: Două revendicări ale fermierilor au fost îndeplinite

În urma deciziilor aprobate la ședința de miercuri a Parlamentului, două revendicări importante ale fermierilor au fost îndeplinite. Asigurările vin din partea președintelui Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, Radu Mudreac.
Sputnik

CHIȘINĂU, 17 dec- Sputnik. Președintele Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, Radu Mudreac, care a purtat un dialog ieri cu agricultorii protestatari, le-a dat asigurări fermierilor că în urma deciziilor aprobate la ședința plenară din 16 decembrie, două din cerințele lor au fost îndeplinite. Despre aceasta Radu Mudreac a vorbit aseară, după ședința Legislativului. 

”Prin amendamentul pe care l-am înaintat Comisiei economie, buget și finanțe a fost acceptat ca în anul 2021 să rămânem mai departe la aceleași condiții TVA ca și în anul curent. Deci, una dintre revendicări a fost soluționată”, a precizat deputatul PSRM, Radu Mudreac. 

De fapt, acest lucru l-a promis chiar în fața agricultorilor protestatari. 

O altă promisiune făcută de președintele Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, Radu Mudreac, este că în urma anulării Legii miliardului de către Parlament, banii vor fi redirecționați pentru acoperirea despăgubirilor suportate de fermieri în acest an. 

”A fost anulată această lege și s-au identificat cele 6 milioane de lei, care urmează să ajungă la Ministerul Agriculturii pentru distribuirea către fermieri printr-un regulament de Guvern, în condiții de transparență”, a declarat Radu Mudreac.

După ce au aflat că deputații au votat legea bugetului după ce majoritatea fermierilor au plecat acasă din fața Parlamentului, agricultorii protestatari au anunțat că azi vor protesta din nou în fața Legislativului.

Video: Un carabinier călcat pe picior cu roata tractorului
Pe 16 decembrie, agricultorii s-au adunat în fața Parlamentului cu tractoarele și au protestat, cerând să li se acorde despăgubiri de 3 000 de lei la culturile de categoria a doua afectate de secetă, iar cota TVA în agricultură să rămână la 8%.

 În timpul manifestației forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene, iar în urma altercațiilor, patru carabineri și polițiști au fost luați cu ambulanța.

Agricultorii au obținut autorizație pentru a protesta față de politica statului în domeniul agriculturii până pe 31 decembrie. Subiectul protestului este „nemulțumirea agricultorilor față de politica statului în domeniul agriculturii”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova