Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Două proiecte ale grupului media ”Rossiya segodnya”, câștigătoare la un prestigios concurs

Anul acesta, premiile au fost acordate pentru a 10-a oară. Din cauza pandemiei, ceremonia de desemnare și premiere a câștigătorilor a avut loc marți în format de videoconferință.
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 dec – Sputnik. Două proiecte ale grupului media ”Rossiya segodnya” au devenit câștigătoare ale premiilor Eventiada IPRA Golden World Awards 2020. Campania națională online ”Vă rugăm, respirați!” în sprijinul medicilor și voluntarilor care luptă pentru sănătatea cetățenilor ruși în timpul pandemiei COVID-19 a câștigat la nominalizarea ”Cel mai bun proiect public”, iar reconstrucția VR ”Purtătorul de steag necunoscut” a câștigat la categoria ”Cel mai bun proiect media”.

Anul acesta, premiile Eventiada IPRA Golden World au fost acordate pentru a 10-a oară. Din cauza pandemiei, ceremonia de desemnare și premiere a câștigătorilor a avut loc marți prin videoconferință.

”Anul 2020 a devenit unul de cotitură pentru întreaga omenire și unul important pentru comunicații. Pe viitor, vedem două tendințe importante: digitalizarea în continuare, inclusiv cu utilizarea inteligenței artificiale (IA), iar, pe de altă parte, în acest context, comunicarea umană și crearea de valori sociale vor deveni din ce în ce mai importante", a remarcat președintele Eventiada IPRA GWA, Alexei Safronov.

Campania online pe termen nelimitat ”Vă rugăm, respirați!” a fost inițiată de grupul media ”Rossiya segodnya”. Portalul ei reprezintă o bază de date cu fotografii și povestiri scurte, care conțin cuvinte de recunoștință față de medicii și voluntarii care salvează vieți în întreaga țară.

AIP ”Rossiya Segodnya” a lansat portalul acțiunii "Respirați, vă rugăm!"

Campania ”Vă rugăm, respirați!” este un semn de recunoștință imensă și de memorie a celor care activează în prima linie a luptei împotriva epidemiei de coronavirus din Rusia.

Proiectul VR ”Purtătorul de steag necunoscut” a fost pregătit, în comun, pentru a 75-a aniversare a Marii Victorii, de către mișcarea obștească civilo-patriotică rusă ”Regimentul nemuritor al Rusiei” și de RIA Novosti, cu sprijinul grupului media ”Krasny Kvadrat”. Proiectul VR povestește despre înălțarea steagurilor și a stindardelor deasupra Reichstag-ului de către zeci de grupuri de asalt și de luptători de sine stătători. ”Purtătorul de steag necunoscut” recreează evenimentele din 30 aprilie – 2 mai 1945. În prima scenă, utilizatorul se transpune ”în corpul” unuia dintre soldații Armatei Roșii, sarcina lui fiind de a arbora Steagul Victoriei. În a doua scenă se povestește despre istoria celor 12 steaguri roșii, care au fost înălțate deasupra capitalei înfrânte a celui de-Al Treilea Reich. Epilogul prezintă o scenă-metaforă a unei Europe eliberate de nazism.

RT a reconstituit momentul arborării Drapelul Victoriei deasupra Reichstagului

Sonorizarea ”Purtătorului de steag necunoscut” a fost făcut de artiștii ruși populari: Igor Beroev, Viktor Dobronravov, Igor Petrenko, Maxim Demcenko. De asemenea, la înregistrare a participat și prezentatorul TV, directorul general al grupului media ”Rossiya segodnya”, Dmitrii Kiselev.

Premiul internațional Eventiada IPRA GWA este cel mai mare premiu în domeniul comunicării din Europa de Est, CSI și Asia Centrală. Fondatorii premiului sunt grupul de comunicare ”Orta” și Asociația Internațională de Relații Publice IPRA. Din 2020, Eventiada IPRA GWA a devenit parte a programului IPRA de sprijin obiectivelor de dezvoltare durabilă al ONU.

AIP ”Rossiya Segodnya” este un grup internațional de media a cărui misiune este de a reflecta prompt și echilibrat evenimentele mondiale, informând audiența despre diversele puncte de vedere asupra evenimentelor cheie.  AIP ”Rossiya Segodnya” prezintă o linie de resurse informaționale ale agenției: RIA Novosti, RIA Novosti Sport, RIA Novosti Real EstatePrime, RIA Rating, InoSMI, Social Navigator, TOK, CAT, Baltnews, Ukraine.ru, Arctic.ru. În străinătate, grupul media este reprezentat de agenția internațională de știri și radio Sputnik. Principale produse ale agenției sunt fluxurile de știri în rusă, engleză, chineză, spaniolă, arabă și persană. Urmăriți știrile ”Rossiya segodnya” pe canalul de Telegram al serviciului de presă ”Zubovskii, 4”.

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova