CHIȘINĂU 12 dec - Sputnik. Sărbătorile presupun, în afară de bucuria întâlnirii cu cei dragi, și mesele pline cu de toate. Nutriționiștii recomandă să nu ne avântăm în a pregăti numeroase feluri de bucate și în cantități foarte mari, ci să pregătim totul în porții, astfel ca să evităm risipa de mâncare. Cristina Cerevatenco a declarat pentru Sputnik Moldova că este bine să se facă pauze în timpul meselor de sărbătoare pentru ca stomacul să reușească să digere mâncarea.
„Greșeala noastră este că noi mâncăm pe parcursul a două, trei, patru ore încontinuu. Chiar dacă pe masă este o mâncare sănătoasă, dar faptul că noi nu dăm acest repaos pentru sistemul digestiv duce la prelungirea procesului de digestie și apare riscul de a face intoxicație alimentară. (...) Ar fi bine să luăm o pauză și să strângem masa, pentru că alimentele care stau timp de câteva ore la temperatura camerei deja încep să se altereze și atunci există și riscul de intoxicație”, a menționat nutriționistul Cristina Cerevatenco.
Specialistul recomandă ca după masa de sărbătoare să facem mișcare, să ieșim la o plimbare sau să ne implicăm în alte activități prin casă. Totodată, Cristina Cerevatenco susține că deliciile culinare nu trebuie pregătite toate într-o zi, deoarece există riscul ca mâncarea să nu fie consumată și să fim nevoiți să o aruncăm la coș.
„Pe masă este bine să fie două, trei feluri de mâncare principală, din pui sau ce mai pregătim de obicei, pește și numaidecât să avem salate și legume gătite. Fiindcă legumele ajută procesul de digestie și, combinându-le cu carnea, ne va fi mai ușor să digerăm mâncarea”, a precizat specialistul.
Alcoolul trebuie consumat în cantități mici, iar înainte de masă trebuie să bem multă apă, astfel ca organismul să fie suficient de hidratat. Nutriționistul recomandă să se evite bucatele cu maioneză, deoarece ea prelungește procesul de digestie. Maioneza poate fi înlocuită cu iaurtul grecesc, spune specialistul. Totodată, desertul se recomandă a fi consumat la un interval de două-trei ore de la masa principală.
„Ceea ce ține de salate din frunze sau legume, a doua zi ele nu mai pot fi consumate. Legumele gătite le putem lăsa pentru a doua zi. Preparatele din carne, pește, dacă știm că a două zi le vom consuma, le putem lăsa la frigider, dar dacă nu, atunci le punem imediat la congelator”, a spus Cristina Cerevatenco.
Ea mai afirmă că ar fi bine să se facă o listă înainte de a merge la cumpărături, pentru a procura doar produsele necesare și a evita surplusul de mâncare.
„Se recomandă de a evita combinarea mai multor tipuri de proteine în salate sau consumul lor la o singura masă, deoarece asta îngreunează foarte mult digestia. Proteinele fiind alimente mai consistente, apare riscul de a ne suprasolicita organele digestive și riscul de indigestie. Este bine să gătim salate care conțin doar un tip de proteină - doar ouă sau carne, sau cașcaval. Acest lucru este deosebit de important în special pentru persoanele care suferă deja de o afecțiune digestivă și acestea ar trebui să aibă grija sa consume suplimentar enzime digestive pentru a evita o acutizare a unei pancreatite ce poate transforma perioada sărbătorilor într-o perioadă mai puțin plăcută”, a specificat nutriționistul.
Cristina Cerevatenco susține că produsele procurate trebuie să fie proaspete, iar bucate care conțin ouă să le evităm pentru că ouăle sunt ușor perisabile și, consumate mai târziu, pot provoca intoxicații alimentare.
„Recomand să fie consumat ananasul pentru că el conține o enzimă care ne ajută să digerăm proteinele și, de asemenea, la masa de sărbătoare ar fi bine să consumăm ceva din băuturile calde, care la fel stimulează digestia. Astfel de băuturi sunt limonada, băutura caldă cu ghimbir, cu scorțișoară. Aceste băuturi se beau între mese, nu neapărat înainte sau după masă”, a conchis Cristina Cerevatenco.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova