Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Astăzi începe o mare sărbătoare a evreilor – Hanuka

Președintele Igor Dodon, premierul Ion Chicu, primarul Ion Ceban și alți oficiali au adresat mesaje de felicitare comunității evreiești cu prilejul Sărbătorii Hanuka – Sărbătoarea Luminilor, care începe astăzi și va dura opt zile.
Sputnik

CHIȘINĂU, 10 dec – Sputnik. Comunitatea evreiască din Republica Moldova, la fel ca evreii din întreaga lume, intră astăzi într-o mare sărbătoare – Hanuka, numită și Sărbătoarea Luminilor.

În Republica Moldova va fi înființat un muzeu de istorie a evreilor

Pe parcursul acestei sărbători, care durează opt zile, într-un sfeșnic cu opt brațe sunt aprinse opt lumânări, câte una în fiecare seară.

Sărbătoarea Luminilor simbolizează victoria luminii asupra întunericului și a spiritului asupra pământescului.

Din punct de vedere istoric, sărbătoarea amintește de faptul că în templul din Ierusalim a fost găsită o candelă cu ulei care ar fi trebuit să ardă o singură zi, dar a ars opt zile.

Președintele Igor Dodon, premierul Ion Chicu, primarul Chișinăului, Ion Ceban, și alți oficiali au adresat mesaje de felicitare comunității evreiești cu prilejul Sărbătorii Hanuka.

„În timpul sărbătoririi Hanuka, în case și inimi se aprinde flacăra luminii, recunoștinței, iubirii și a credinței în protecția Divină. Împărtășesc cu dumneavoastră bucuria acestei sărbători și vă doresc fericire, bunătate și dragoste. Hag Hanukkah Sameach!”, a scris Igor Dodon pe Facebook.

„Cu acest prilej, doresc să transmit un mesaj de felicitare comunității evreiești din Moldova, dar și evreilor din toată lumea. (...) Celebrarea luminii reamintește despre valorile spirituale ale poporului evreu, pe care le apreciem și care contribuie la binele comun: cunoaștere, solidaritate, dialog și toleranță, credință și speranță”, spune premierul Ion Chicu în mesajul său.

„Dragi membri ai comunității evreiești, sincere felicitări cu prilejul Sărbătorii Luminilor, Hanuka, care este una de suflet a întregului popor iudaic. Cu respect, vă aduc urări de pace, bunăstare și prosperitate în inimile și familiile Dumneavoastră”, a scris și primarul Ion Ceban.

Edilul capitalei a menționat că „Chișinăul s-a dezvoltat pe parcursul anilor inclusiv cu suportul și implicarea majoră a comunității evreiești”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova