CHIȘINĂU 7 dec - Sputnik. A tras opt împușcături în aer, iar acum este cercetat penal pentru huliganism. Un tânăr de 26 de ani a fost reținut pentru că a încălcat grosolan ordinea publică.
Potrivit poliției, totul s-a întâmplat în data de 28 noiembrie, când un bărbat a sunat la Serviciul 112 și a anunțat că dintr-un automobil au fost efectuate câteva împușcături.
Infracțiunea a fost săvârșită pe strada Nicolae Costin din municipiul Chișinău. La fața locului, oamenii legii au depistat opt tuburi de cartușe.
Oamenii legii au identificat suspectul cu ajutorul camerelor de luat vederi din zonă. Tânărul și-a recunoscut vina și le-a spus a scos arma pe geamul automobilului și a efectuat opt împușcături pentru a se distra.
Pistolul era deținut ilegal de către tânăr și a fost luat la expertiză.
Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă până la șapte ani de pușcărie.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova