Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Expoziție deosebită semnată de pictorul Valeriu Herţa

Luna noiembrie a fost una specială pentru pictorul Valeriu Herţa. Galeria de Artă „Constantin Brâncuşi” din Capitală i-a găzduit una dintre cele mai importante expoziții din carieră.
Sputnik
Expoziție deosebită semnată de pictorul Valeriu Herţa

Valeriu Herța a expus aproximativ 115  lucrări la Centrului Expozițional ”Constantin Brâncuși”. Pictorul a prezentat cele mai deosebite picturi și caligrafie pe care le-a realizat pe parcursul mai multor ani de activitate.

Acesta își amintește cu multe emoții cum își prezenta primele lucrări în holurile căminului în care locuia, în anii de studenție, iar astăzi a ajuns să-și prezinte tablourile în cadrul celui mai mare centru din Chișinău pentru artiștii plastici și chiar peste hotarele țării.

"A fost o provocare pentru mine această expoziției. Am depus mult efort pentru a crea lucrări ce vor impresiona publicul. Lucrările erau de diferite stiluri și dimensiuni și m-am străduit să concept expoziția în totalitate ca o mare lucrare și să armonizez toate lucrările. Sper că mi-a reușit. Am auzit multe păreri bune de la vizitatorii care mi-au apreciat lucrările", a declarat pictorul pentru Sputnik.

De menționat că aceasta este cea de-a 17-a expoziție personală prezentată de către Valeriu Herța. În cadrul Centrului Expozițional ”Constantin Brâncuși”, pictorul și-a expus lucrările pentru a doua oară. Prima prezentare a avut loc în Sala Mică a Centrului, în anul 2007.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova