Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Strigător la cer! Un bebeluș a fost descoperit mort pe un câmp

O fetiță nou-născută a fost găsită moartă pe un câmp din raionul Drochia. Deocamdată nu se știe cine este femeia care a născut-o și abandonat-o în acest mod, însă oamenii legii o caută deja.
Sputnik

CHIȘINĂU, 25 nov - Sputnik. Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Drochia, Ina Moscaliuc, a precizat pentru Sputnik Moldova că bebelușul mort a fost descoperit pe un câmp din apropierea localității Șuri de către o femeie care și-a adus vacile la păscut în apropiere.

Ce înseamnă să ai un copil cu dizabilități – Povestea unei mame
Aceasta a sunat imediat la numărul de urgență 112 și a anunțat că a găsit cadavrul unei fetițe nou-născute. Potrivit oamenilor legii, corpul neînsuflețit al pruncului este supus acum expertizei medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului. Totodată, polițiștii desfășoară măsuri speciale de investigație pentru a identifica mama copilului, dar și alte circumstanțe importante pentru anchetă.

De precizat este că acesta nu este singurul caz de acest gen înregistrat în țara noastră. În luna iulie, o femeie de 31 de ani din raionul Nisporeni a născut pe câmp și și-a abandonat bebelușul într-o poiană. Copilul a fost găsit de o femeie care lucra în vița de vie. 

La fața locului a venit o echipă de medici, care i-a acordat îngrijiri medicale micuțului. La scurt timp, a fost identificată și mama bebelușului. Aceasta mai avea acasă patru copii și le-a spus polițiștilor că nu avea bani cu ce să-l întrețină pe micuț de aceea l-a abandonat. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova