Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Consiliul Republican al PSRM, în ședință – detalii

Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova s-a întrunit astăzi în ședință, la care s-au luat mai multe decizii.
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 nov – Sputnik. Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova s-a întrunit astăzi în ședință. În cadrul ședinței, conducerea partidului a precizat că rezultatul obținut de Igor Dodon în cel de-al doilea tur al alegerilor este unul încurajator.

„Pe fundalul crizei pandemice COVID-19 și a secetei, care au lovit dur agricultorii și întreaga economie, rezultatul obținut de candidatul susținut de socialiști în țară, aproape egal cu al câștigătorului, cu o diferență minimă de 27 de mii de voturi, este unul încurajator”, este specificat într-un comunicat de presă al PSRM.

Experți: Președintele Moldovei nu are suficiente pârghii

În cadrul ședinței, la care a participat și președintele în exercițiu s-a decis să fie susținută inițiativa deputaților socialiști de a propune Congresului alegerea lui Igor Dodon în funcția de președinte al formațiunii.

Potrivit informațiilor din comunicat, membrii Consiliului Republican al PSRM au abordat mai multe aspecte: economic, social, politic etc.

„S-a vorbit despre activitatea Guvernului Chicu în condițiile în care în Parlament lipsește o majoritate guvernamentală. S-a concluzionat că orice destabilizare politică poate afecta și mai mult economia țării, iar aceasta va provoca o criză socială, ale căror costuri vor fi imense pentru cetățenii Republicii Moldova”, este precizat în informarea de presă.

Consiliul Republican al PSRM a mai informat că în următoarele săptămâni partidul intenționează să-și fortifice structurile locale, dar și prezența sa în spațiul public.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova