Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

PAS cere sancționarea lui Igor Dodon: Iată motivul

Partidul Acțiune și Solidaritate cere sancționarea lui Igor Dodon chiar în ultima zi de campanie electorală, înaintea celui de-a doilea tur de scrutin.
Sputnik

CHIȘINĂU, 13 nov – Sputnik. Partidul Acțiune și Solidaritate cere sancționarea lui Igor Dodon, dar și a persoanelor care ar fi tipărit și distribuit la Bălți pliante cu mesaje denigratoare despre Maia Sandu.

În context, reprezentantul cu drept de vot consultativ al concurentului electoral Maia Sandu în Comisia Electorală Centrală, Olesea Stamate, a sesizat Inspectoratul General de Poliție.

Potrivit sesizării depuse, pliantele respective ar conține mesaje calomnioase, adică mesaje care răspândesc cu bună ştiință informaţii mincinoase ce defăimează o altă persoană.

Mai exact, s-a constatat că, începând cu data de 12 noiembrie, în spațiul public în municipiul Bălți au fost distribuite pliante electorale asemănătoare cu cele ale candidatului Maia Sandu.

Alegeri 2020: Peste șase mii de polițiști, la datorie

„Mai mult decât atât, în subsolul paginii este indicat că este achitat din fondul electoral al candidatului Maia Sandu, este indicat tirajul (4 000  exemplare) și tipografia (Policolor SRL). Această informație este falsă. Din fondul electoral al Maiei Sandu aceste materiale electorale nu au fost achitate. De asemenea, la tipografia menționată (Policolor S.R.L) nu au fost tipărite asemenea materiale”, a precizat Olesea Stamate în sesizarea depusă.

În context, PAS cere:

  • Soluționarea  de urgență a prezentei sesizări pentru a nu admite încălcarea continuă a drepturilor victimei, potrivit competenței și desfășurarea procesului contravențional început de drept prin prezenta sesizare
  • Identificarea, confiscarea, interzicerea imediată și luarea tuturor măsurilor legale pentru stoparea distribuției pliantelor menționate în sesizare
  • Sancționarea conform prevederilor Codului Contravențional, a candidatului electoral Igor Dodon, pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 70 alin. (1) Cod contravențional
  • Informarea imediată despre măsurile și rezultatele întreprinse.

De precizat, calomnia se sancţionează cu amendă de la 48 la 72 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 la 60 de ore, cu amendă de la 72 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere cu privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de dreptul de a desfăşura anumite activităţi pe un termen de la 3 luni la un an.

Reprezentanții PAS nu au prezentat însă dovezi care ar demonstra implicarea directă a lui Igor Dodon în răspândirea falsurilor.

Contactați de reporterul Sputnik Moldova pentru a comenta decizia PAS de a cere sancționarea lui Igor Dodon, nici Vlad Bătrîncea, și nici Bogdan Țîrdea nu au răspuns la telefon. Amintim că anterior staff-ul candidatului independent la funcția de președinte al țării Igor Dodon la fel au acuzat-o pe Maia Sandu de calomnie și a informat că juriștii pregătesc o adresare în judecată pentru difuzarea informațiilor false și calomnioase. Staff-ul lui Dodon spune că numărul sporit de falsuri sunt lansate de oponenții politici prin falsificarea unor documente oficiale. 

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova