Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Comentator politic, despre retragerea miniștrilor PDM

Retragerea miniștrilor democrați de la guvernare și învestirea noilor miniștri este subiectul zilei de astăzi. Analiștii încearcă să releve semnificați acestui pas.
Sputnik

CHIȘINĂU, 9 nov – Sputnik. Retragerea miniștrilor democrați din Cabinetul Chicu este o acțiune politică ce deschide calea către noi negocieri parlamentare pentru formarea unei majorități. Declarația a fost făcută pentru Sputnik Moldova de comentatorul politic Victor Nichituș. El este de părere că felul cum va arăta această nouă majoritate depinde atât de rezultatul alegerilor prezidențiale, cât și de negocierile de culise care, probabil, au demarat deja.

Raport de activitate al ex-miniștrilor înaintați de PDM - Video

Nichituș mai spune că anunțul făcut de reprezentanții Partidul Democrat din Moldova, că nu își doresc alegeri parlamentare anticipate, face mai dificilă posibilitatea declanșării acestora pe căi legale.

„Este logic să presupunem că socialiștii vor încerca să renegocieze o nouă majoritate parlamentară în cazul în care președintele statului moldovean va deveni Maia Sandu”, menționează comentatorul.

Victor Nichituș spune că nu se știe exact care sunt formulele pe care aceștia le vor aplica în respectiva ecuație de putere. Nu se știe dacă, ajungând în fotoliul prezidențial, Maia Sandu va încerca sau nu să își țină promisiunea cu privire la declanșarea alegerilor ori va încerca să își creeze o alianță fidelă.  

„Constat că rolul de partide balama, care pot face alianță atât cu stânga cât și cu dreapta, este revendicat în acest moment atât de Partidul Democrat din Moldova, cât și de nou creatul grup/fracțiune parlamentară Pentru Moldova”, a precizat Nichituș.

Comentatorul politic spune de asemenea că numărul deputaților care nu își doresc anticipate este mai mare decât al celor care și le doresc. El consideră că aritmetica parlamentară este cea care va decide, în nicun caz presiunea străzii ori promisiunile electorale.

Amintim că șeful Cabinetului de Miniștri, Ion Chicu, a anunțat în această dimineață că i-a înaintat președintelui propunerea de revocare a miniștrilor care reprezintă în Guvern Partidul Democrat. Noii membri ai Guvernului Chicu, care îi înlocuiesc pe reprezentanții PDM în Executiv, au depus astăzi jurământul:

  • Olga Cebotari a devenit viceprim-ministru pentru Reintegrare, în locul Cristinei Lesnic.
  • Anatol Usatîi este șef al Ministrul Economiei și Infrastructurii, înlocuindu-l pe Sergiu Răilean. Usatîi a ocupat această funcție și înainte de precedenta remaniere guvernamentală, când în Cabinetul Chicu au venit reprezentanții PDM.
  • Aurel Ciocoi este noul ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene și îl înlocuiește pe Oleg Țulea, care a renunțat la fotoliul de ministru în favoarea funcției de ambasador în Ungaria. Ciocoi a fost, de altfel, tot ministru de Externe, înainte ca această funcție să fie ocupată de Oleg Țulea.
  • Victor Gaiciuc este noul ministru al Apărării - funcție pe care a deținut-o înainte ca acest post să-l ocupe Alexandru Pînzari.
  • Lilia Pogolşa este ministru al Educației, Culturii și Cercetării, în locul lui Igor Șarov. Pogolșa a fost anterior viceministru al Educației.

În cadrul discursului de după numirea noilor miniștri, președintele în exercițiu, Igor Dodon, i-a îndemnat pe noii membri ai Cabinetului Chicu să nu se implice în politică și să se concentreze pe problemele cu care se confruntă cetățenii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova