Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Peste patru mii de familii vor primi ajutoare - detalii

Cabinetul de Miniștri a decis astăzi modificarea modului de stabilire și plată a ajutorului social.
Sputnik

CHIȘINĂU, 5 nov – Sputnik. Modul de stabilire și plată a ajutorului social a fost modificat de Cabinetul de Miniștri. În cadrul ședinței de astăzi s-a decis majorarea indicatorilor de bunăstare cu 2,82 de puncte și vor constitui 91,28 de puncte. Astfel, majorarea va permite acordarea ajutorului social pentru încă 1800 de familii, iar alte aproximativ 2350 de familii vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului. Cheltuielile totale necesare anual pentru implementarea acestei modificări se estimează la aproximativ 29,6 milioane de lei.

Cine poate beneficia de ajutor social și cum poate fi obținut

Indicatorii de bunăstare utilizați în cadrul Programului de ajutor social, au drept scop măsurarea indirectă a veniturilor familiei. Acest filtru contribuie la prevenirea ascunderii veniturilor, în special pentru familiile care primesc venituri din surse neoficiale sau dificil de verificat. Însă ca și în cazul venitului care se modifică urmare a schimbărilor economice, indicatorii de bunăstare a populației se schimbă și ei, dar mai lent.

Potrivit notei informative a hotărârii pentru modificarea punctului 29 din Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului social, proiectul dat are drept scop susținerea și țintirea celor mai defavorizate familii prin consolidarea Programului de ajutor social. Prevederile acestuia se vor pune în aplicare începând cu 1 ianuarie 2021. Majorarea indicatorilor de bunăstare este prevăzută în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023.

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova