Potrivit ministrului Fadei Nagacevschi, instrumentul compensatoriu a fost aplicat în coordonare cu reprezentanți ai Consiliului Europei, fiind o formulă de reparare a prejudiciului pentru detenția condamnaților în condiții inumane și degradante. Instrumentul compensatoriu permite reducerea pedepselor condamnaților deţinuți în condiţii proaste în penitenciare.
Fadei Nagacevschi este de părerea că acest lucru atentează la securitatea statului, iar Ministerului Justiției urmează să propună Parlamentului proiectul ce vizează ajustarea instrumentului compensatoriu.
"Proiectul este gata. Dorim să-l promovăm, dar nu o putem face, deoarece Parlamentul nu se întrunește în ședințe și mai sunt anumite discuții cu privire la respectivul proiect. Este simplu să învinuiești statul, dar în momentul în care acesta nu are posibilitatea să ofere condiții echitabile și adecvate de detenție pentru toți condamnații ar trebui generate anumite alternative pentru a compensa acele prejudicii morale cauzate deținuților", a explicat invitatul.
Amintim că instrumentul compensatoriu a intrat în vigoare în ianuarie 2019. Din luna februarie curent și până în luna septembrie, instanțele de judecată din Republica Moldova nu au putut aplica instrumentul compensatoriu care permite reducerea pedepselor condamnaților deţinuți în condiţii proaste în penitenciare. Guvernul a pus moratoriu pe aplicarea acestei prevederi legale până la 1 septembrie 2020.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova