Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Șeful SVR: De ce străinii colaborează cu spionajul rusesc

Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei, Serghei Narîșkin, a explicat într-un interviu de ce unii străini colaborează cu spionajul rusesc.
Sputnik

BUCUREȘTI, 3 nov – Sputnik. Străinii acceptă să colaboreze cu spionajul rusesc atât din motive ideologice, cât și din interese materiale, a declarat directorul Serviciului de Informații Externe al Rusiei, Serghei Narîșkin, într-un interviu pentru agenția RIA Novosti, oferit directorului AIP Rossiya Segodnya, Dmitri Kiseliov.

Scenariu ”revoluționar” pentru Moldova: Narîșkin dezvăluie planul SUA

“Fundamentul ideologic, motivele ideologice – sunt niște concepte destul de largi. Nu e vorba doar de niște principii ale organizării sociale, politice a statului și societății. E vorba și de niște atitudini față de politica internațională, iar în cazul dat, a atitudinii țării noastre. Atitudinile față de valorile culturale, umanitare, la valorile familiei”, a declarat Narîșkin.

“Credeți-mă, în lume există mulți oameni raționali, care gândesc independent, cărora le este simpatică politica externă a Rusiei, disponibilitatea Rusiei de a apăra și de a susține valorile general umane, de a promova o politică a păcii și le este simpatică capacitatea Rusiei, în caz de necesitate, de a proteja pe cei slabi”, a declarat șeful SVR.

În opinia lui, acești oameni înțeleg foarte bine “ce este negru, ce este alb, ce este bine și ce este rău”.

“Ei vor să fie de partea binelui și dreptății, exact așa cum de partea binelui și dreptății au fost cei cinci membri ai legendarului Grup din Cambridge”, a spus Narîșkin.

Totodată, potrivit lui, există și un factor bănesc: “Desigur, uneori există și factorul material”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova