Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Ce monumente istorice importante am pierdut în ultimii ani

Republica Moldova a pierdut zeci de monumente istorice în ultimii ani. S-a întâmplat fie din lipsă de bani, fie din nepăsare. Specialiștii bat alarma și susțin că trebuie luate măsuri urgente pentru a opri acest proces nefast.
Sputnik

CHIȘINĂU, 28 oct - Sputnik. În cadrul unui interviu exclusiv pentru Sputnik Moldova, directorul Agenției de Inspectare și Reabilitare a Monumentelor, Ion Ștefăniță, a povestit că în ultimii ani a vizitat peste 1200 de localități, iar constatările sunt sumbre. 

Idei de afaceri de milioane, sugerate de Ion Ștefăniță: casele tradiționale țărănești
"În cadrul verificărilor am constat că avem un tablou trist - un traseu al conacurilor abandonate. 80 la sută dintre ele necesită proiecte investiționale. Dacă mergem la nord vom vedea conacul Rosetti-Roznovanu din Lipcani, raionul Briceni, care este un conac ruinat. Dacă veniți de la Ungheni, puteți vizita conacul Ciolac-Malski din Bahmut, raionul Călărași, care la fel are o încărcătură istorică, dar cu regret este în degradare. Dacă veți face o excursie în Lunca Prutului, în raionul Nisporeni, veți cunoaște conacul lui Gonata din Zberoaia, și aici situația este tristă. Mai avem situație similară și la est - conacul Janowski (Dragălina) din Gura Bîcului, Anenii Noi. La fel și conacul lui Nicolae Apostolopulo din Saharna, Rezina", a declarat Ion Ștefăniță. 

Directorul Agenției de Inspectare și Reabilitare a Monumentelor mai spune că și în Capitală s-au pierdut sute de monumente și vor continua să se piardă, dacă nu vor fi luate măsuri la timp. 

"În Chișinău, câte un monument pe lună era demolat, a nimerit sub lama buldozerului. Se întâmpla din cauza construcțiilor ilegale, anexe, mansarde, intervenții care au afectat obiectivele protejate. Unul din obiectivele istorice care se ruinează este Moara Roșie. Dacă mergem pe lângă Președenție și Parlament, sunt alte două case istorice pe care eu le-am numit Versailles de Chișinău. Sunt deosebite atât pe interior, cât și pe exterior. După 30 de ani, vedem că patrimoniul cultural la noi nu este o prioritate. Ca un medic care am stabilit o diagnoză, chem autoritățile să intervenim și să salvăm aceste mărturii ale trecutului", a menționat Ion Ștefăniță. 

În ultimii ani țara noastră a pierdut și 25 de biserici din lemn, mai exact câte una pe an. 

Ilegalitate: A fost afectat un monument arheologic din Capitală
"Ele în registru există, dar când am mers la fața locului, de fapt, nu mai sunt. La Petrușeni, la Hiliuți, la Cotul Morii, nu mai găsiți bisericile. Este o situație tristă, căci legea rămâne doar pe hârtie. Acest domeniu al patrimoniului nu a fost valorificat. Statul și-a luat angajamentul să acorde bani pentru valorificare, căci ele o dată la 10 ani au nevoie de proiecte de consolidare", a mai spus Ștefăniță.

Una din bisericile de lemn care a fost salvată este cea din satul Cucioaia, raioanul Telenești. Cu suportul localnicilor, lăcașul sfânt a fost reabilitat.

Ion Ștefăniță a mai spus că trebuie salvat trecutul pentru a fi construit viitorul. El a precizat că investițiile în domeniul turistic nu sunt în zadar. Ștefăniță a prezentat exemplul Franței, care în 2013 a obținut 43 de miliarde de euro din turism, adică mult mai mult decât din economia grea.

Interviul integral cu Ion Ștefăniță poate fi citit aici.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova