Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Foarte important să nu ratați: Se întâmplă în această noapte

În această noapte vom trece la ora de iarnă. Acele ceasului vor fi date cu o oră înapoi, astfel vom dormi cu o oră mai mult.
Sputnik

CHIȘINĂU, 11 oct- Sputnik. În această noapte vom schimba acele ceasurilor cu o oră în urmă. În conformitate cu propunerea Comisiei Economice Europene a ONU şi concomitent cu statele membre ale Uniunii Europene, Guvernul Republicii Moldova anunță că în ultima duminică a lunii octombrie, la ora 03:00, pe întreg teritoriul țării, va avea loc trecerea la timpul „de iarnă” prin transferul acelor ceasornicului cu o oră înapoi - ora 03:00 devine ora 02:00.

Specialiștii spun că acum de fapt vom trece  la ora normală, fiindcă ora de vară pe care am avut-o până acum a fost propusă încă de pe timpuri când se făceau economii. Oamenii de știință au constatat că această revenire este cu mai puține complicații decât modificările care au loc primăvara, când pierdem o oră și trebuie să ne trezim cu o oră mai devreme.

De la insomnie la somnambulism: Mit și adevăr despre somn

Chiar și așa, în martie 2019, Comisia Europeană a votat pentru renunțarea la schimbarea orei începând cu anul 2021, din motiv că trecerea la „ora de iarnă” poate afecta organismul uman. Astfel, țara noastră va renunța la schimbarea orei de vară începând de anul viitor. Asta după ce Guvernul a anunțat că va adopta aceeași poziție ca și țările din Uniunea Europeană.

Pentru prima dată, trecerea la ora de vară a fost aplicată în Noua Zeelandă, în 1895. Republica Moldova a preluat această practică în anul 1979, pentru a folosi optim lumina naturală şi a reduce iluminatul artificial. La sfârșitul secolului XX s-a stabilit că efectul economic al trecerii la ora de vară este unul nesemnificativ. Majoritatea statelor din Asia, Africa, America de Sud au renunțat la această practică, însă aceasta a fost păstrată în Europa și America de Nord.

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova