Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

VIDEO - Şi-a implantat sub piele cardul bancar

O tânără din Sankt Petersburg, pasionată de tehnologie, a decis să-şi implanteze un microcip în fiecare mână. Pe Twitter, şi-a povestit experiența, vorbind despre obstacolele pe care le-a întâmpinat.
Sputnik

BUCUREŞTI, 19 oct – Sputnik, Doina Crainic. Tânăra se prezintă ca Hallu, preferând să nu-și dezvăluie numele real. La 22 de ani, această rezidentă din Sankt Petersburg a decis să-şi implanteze sub piele cheia interfonului și cardul bancar. Ea a explicat pe Twitter de ce a ales să facă acest lucru, spunând că a dorit să-şi „îmbunătățească” viaţa.

„Toată viața mea am fost atrasă de tehnologie. Corpul uman este foarte limitat. Am găsit comunitatea transumanistă, formată din oameni care cred că tehnologia ne poate ușura viața. Sunt atrasă de tehnologie și tot felul de automatizări”, a scris Hallu pe Twitter.

​„Nicio bancă din lume nu oferă încă un astfel de serviciu”

Detaliind procesul de implantare, această tânără dependentă de tehnologie a vorbit despre dificultățile pe care le-a întâmpinat. În absența unei bănci pregătite să ofere un astfel de serviciu, a trebuit să caute oameni care să o ajute să-şi împlinească planul.

Îngrozitor: Iată ce implanturi dentare sunt folosite în cabinetele din Moldova – Video

Procesul nu a fost ușor. Potrivit acesteia, cardul ei a fost dizolvat în acid, lipit pe o antenă, încorporat în silicon și introdus în soluții speciale pentru a-l face sigur. În timpul operației, i s-au făcut aproximativ 20 de injecții cu analgezice, iar procesul de vindecare a durat aproximativ o lună.

Potrivit ei, „aceste implanturi nu sunt periculoase pentru sănătate, deoarece cantitatea de metal este mică”.

Scepticii şi oamenii de știință, la rândul lor, atrag atenţia cu privire la pericolele unui astfel de experiment, îndemnându-i pe toți cei care doresc să aibă implanturi să meargă la medic. Potrivit acestora, coroziunea biometrică poate duce la un proces inflamator.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova